Daniel Pancu, condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare

Publicat: 02 12. 2011, 14:10
Foto: evz.ro

Daniel Pancu, atacantul Rapidului, a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare, fiind acuzat că a condus sub influența alcoolului, notează Mediafax.

Atacantul poate face apel la această decizie.

În decembrie 2008, Daniel Pancu se deplasa cu mașina personală în zona Nicolina. Un echipaj de Poliție Rutieră a observat că autovehiculul a intrat pe strada Sălciilor, deși exista un indicator, cu “Accesul interzis”.

Polițiștii l-au oprit pe Pancu și l-au interogat, descoperind că fotbalistul consumase un litru de vin înainte de a urca la volan.

Daniel Pancu a fost testat cu aparatul etilotest și a reieșit că avea o alcoolemie de 1,36 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. După preluarea probelor biologice, s-a constatat că Daniel Pancu avea o alcoolemie de 2,30 grame la mie în sânge.

Daniel Pancu, zis și „Pancone”, a jucat pentru prima oară la Rapid în 1997. În sezonul 1998-1999, el a câștigat titlul de campion cu Rapid. După șase luni petrecute la Vaslui, a renunțat la contract pentru a reveni la Rapid București.