Invitat la emisiunea Special de la televiziunea B1TV, ministrul Educației, Daniel David a spus că proiectul controversat potrivit căruia Istoria și Geografia ar urma să fie eliminate din trunchiul comun, la clasele a XI-a și a XII-a, pentru elevii de la uman, real și tehnologic, nu este încă final și se află în dezbatere publică.
„Avem proiecte de planuri cadru, nu sunt planuri cadru, nu avem nici exercițiul dezbaterilor, ne luăm la harță și începem să ne contrăm unii cu alții neînțelegând că nu e nimic bătut în cuie, de asta discutăm.
Pe scurt: Istoria românilor, sunt de acord, trebuie să ajungă la toți copiii. Cred că am acordat o atenție foarte mare istoriei naționale și asta trebuie să facem și în continuare.
Nimeni nu taie nimic, ca să ne înțelegem, doar că, am ajuns în varianta în care nici nu-mi place ca ministrul, ministerul să stabilească de sus în jos ce trebuie să facem, toate mateeriile și numărul de ore.
Noi am pus la dispoziția școlilor și la dispoziția elevilor un număr de ore, un număr constistent de ore, în care ei pot să solicite anumite materii sau să crească numărul de ore la anumite materii.
Dacă nu înțelegem această filosofie și ne uităm doar la trunchiul comun, acum versus cum a fost, acum pe lângă trunchiul comun, avem curiculum de specialitate. Repet, există un număr consistent de ore în care alegerea se va face în funcție de decizia școlii și foarte important, în funție de decizia elevilor.
De asta avem dezbateri, să încercăm să înțelegem și dacă cineva în aceste 5 săptămâni de dezbateri vine cu o idee bună, sau cu idei bune, așa cum am spus de la început nimic nu e bătut în cuie și vă spun poate în premieră că dacă după cele 5 săptămâni nu vom reuși să ajungem la un rezultat final, vom relua procesul, pentru că este foarte important să avem o susținere largă în proiectul final, în interesul copiilor.”