Daniel David: În România, elevii și profesorii au interzis prin legi și norme să folosească telefoanele în timpul orelor. Degeaba vin la mine, ministru. Regulile există, să le aplice! (VIDEO)

Daniel David: În România, elevii și profesorii au interzis prin legi și norme să folosească telefoanele în timpul orelor. Degeaba vin la mine, ministru. Regulile există, să le aplice! (VIDEO)
Daniel David, ministrul Educației. Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Daniel David, ministrul Educației, a declarat marți, pentru B1 TV, că deja există legi și norme care interzic folosirea telefoanelor mobile în timpul orelor atât de către elevi, cât și de către profesori. Ministrul a precizat că școlile și părinții trebuie să se asigure că acest lucru e respectat.

David: Folosirea telefoanelor la ore e interzisă

„Prin legi și norme, noi, în România, avem interdicție de a folosi telefoanele mobile în timpul actului educațional, în timpul orelor. Deci nu e așa, o sugestie, e interzis! Deci dacă un elev își lasă telefonul, dar în timpul orei mai are un telefon, profesorul poate solicita să predea acel telefon. Reglementările există la nivel de legi, hotărâri de guvern, ordine de ministru, doar că trebuie implementate. Asta le recomand tuturor profesorilor, să implementeze regulile!

Degeaba vin la mine, ministru, să-mi spună ”ce facem cu telefoanele?”. Noi am făcut ce trebuie, ordin de ministru, hotărâri de guvern, să le aplice!

Părinții trebuie să știe că avem aceste reglementări, să ceară școlii să se ocupe să controleze aceste lucruri”, a declarat Daniel David, în cadrul emisiunii „Bună dimineața, România!”, pe B1 TV.

Ministrul a precizat apoi că există sancțiuni pentru neaplicarea acestor norme ce interzic telefoanele mobile la ore.

Totodată, David a mai spus că profesorii care folosesc telefoanele mobile în timpul orelor, fără ca acest lucru să aibă legătură cu actul educațional, pot fi raportați la directorul școlii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`