Daniel Constantin, despre protestul producătorilor de lapte: Tot ce este pe raft este bun de consum. Joi vom face publice rezultatele tuturor analizelor fermelor

Daniel Constantin, despre protestul producătorilor de lapte: Tot ce este pe raft este bun de consum. Joi vom face publice rezultatele tuturor analizelor fermelor

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a declarat, miercuri, în contextul protestului producătorilor de lapte, că ANSVSA va face publice, joi, toate rezultatele firmelor producătoare, urmând ca societățile cu probleme să fie izolate până la remedierea problemelor.

Daniel Constantin a precizat că în momentul de față toate produsele din comerț sunt bune de consum.

Căutăm să ieșim din acest blocaj. Joi vor fi făcute publice rezultatele tuturor analizelor de la cele peste 1.000 de ferme care aveau probleme la furaje. Cred că mâine lucrurile vor ieși la normal. Tot ce este pe raft în acest moment este bun de consum, iar dozatoarele firmelor producătoare de lapte respective vor fi deschise în câteva zile, după ce le vom înlocui furajele. Nu trebuie să mai existe niciun fel de îngrijorare, sunt cazuri izolate cu probleme, dar sunt monitorizate”, a spus Daniel Constantin.

Acesta a afirmat că Ministerul a comunicat permanent cu agricultorii pentru a remedia problema consumului de lapte, revoltați că înregistrează pierderi de zeci de milioane de euro în ultima săptămână, iar importul a crescut de câteva zeci de ori. (Detalii AICI)

Daniel Constantin a spus că l-a invitat la discuțiile cu fermierii și a încercat să-l contacteze chiar pe Costel Caraș, directorul Asociației Crescătorilor de Vaci Holstein.ro, cel care a aruncat în câmp o tonă de lapte stricat, însă acesta din urmă a refuzat să ia parte la dialog.

Directorul Holstein.ro infirmă că l-ar fi căutat ministrul Agriculturii, singurul telefon pe care l-a primit fiind din partea secretariatului ministerului.

„Minte, nu m-a căutat Ministrul Agriculturii, ci doar o persoană de la secretariat”, a spus Costel Caraș în exclusivitate pentru Știrile B1 Tv.

Daniel Constantin, despre revolta producătorilor de lapte

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)
12:34 - Un bărbat a murit într-o secție de votare din Argeș. Poliția face acum cercetări
12:31 - Un cetățean român de 100 de ani a votat la Munchen în turul 1 al alegerilor prezidențiale
12:06 - Mircea Geoană a votat: „Nu alegem doar un președinte, ci alegem o direcție pentru țară. Alegem între corupție și competență și patriotism”
11:55 - Prima ninsoare consistentă a umplut pârtiile din stațiunile de schi: „Nimeni nu se aștepta să ningă în noiembrie”
11:54 - Diana Șoșoacă s-ar fi filmat în cabina de vot. Scandal la secția de votare unde a votat europarlamentara. Poliția Capitalei face cercetări (VIDEO)
11:32 - Traian Băsescu a mers să voteze pentru prezidențiale: „Sunt convins că românii vor ieși la vot și vor alege bine” / „Să știți că nu mă duc în Congo, doar am amenințat” (VIDEO)
11:03 - Elena Lasconi: „Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară. Iubesc țara asta și continui să lupt pentru ea” (VIDEO)