Daniel Constantin, audiat la DNA într-un dosar de pe vremea când eram ministru al Agriculturii

Publicat: 22 05. 2018, 12:23

Deputatul Daniel Constantin a ajuns, marți, la DNA. El a declarat că a fost citat ca martor într-un dosar ce prevede fapte comise pe vremea în timpul mandatului său de ministru al Agriculturii.

„Am fost citat telefonic, ieri, să mă prezint să aduc câteva lămuriri ca martor într-un dosar de pe vremea când eram ministru al Agriculturii, dacă am cunoştinţă de numirea anumitor oameni în funcţii din instituţii subordonate deconcentrate. Am adus toate lămuririle. Am explicat procedeul şi asta a fost tot”, a declarat Daniel Constantin.

Deputatul a petrecut aproximativ o oră în fața procurorilor anticorupție.

Daniel Constantin a fost unul din fondatorii USL, alianță care a adus practic PSD la guvernare. Pe atunci el era președintele Partidului Consrevator și, alături de PNL, au creat celebra alianță politică.