Daniel Constantin a cerut un control de urgenţă la APIA, după solicitarea premierului

Daniel Constantin a cerut un control de urgenţă la APIA, după solicitarea premierului
Foto: gov.ro

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a dispus un control de urgență la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), după scandalul de corupție în care este implicat Aurel Pană.

Corpul de Control vizează în principal activitatea legată de achiziţiile publice avute în responsabilitate de Pană, ca membru sau preşedinte al unor comisii de licitaţii, relatează Mediafax.

„Ministrul Daniel Constantin dezaprobă orice abatere de la exercitarea legală a responsabilităţilor de serviciu şi va acţiona în continuare pentru sancţionarea celor vinovaţi de încălcarea legii”, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Rezultatele verificărilor vor fi făcute publice cât mai curând posibil, anunță Ministerului Agriculturii.

Procurorii DNA i-au reţinut pe directorul general adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Aurel Pană, şi pe Mugur George Voinea, membru PC şi director al unei firme, şi cer miercuri Tribunalului Bucureşti arestarea lor preventivă pentru fapte de corupţie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`