Daniel Chițoiu, audiat în Comisia Juridică după ce procurorii au solicitat începerea urmării penale. PNL votează în favoarea cercetării
Fostul ministru Daniel Chițoiu este audiat marți dimineață de către membrii Comisiei Juridice, după primirea solicitării de începere a urmăririi penale în cazul acestuia.
Liderul PNL Crin Antonescu a anunțat marți că PNL va vota în favoarea cercetării penale, „pentru ca ancheta să se poată desfășura”.
„Vom adopta o poziţie consecventă, o poziţie pe care am adoptat-o şi în cazul altor solicitări de acest sens, suntem pentru separaţia puterilor în stat, vom da un vot care să nu obstrucţioneze sau să nu fie suspectat în vreun fel că obstrucţionează posibilitatea organelor de anchetă de a-şi desfăşura activitatea”, a declarat Antonescu.
Stenogramele din Dosarul Autoritatea pentru Supraveghere Financiară scot la iveală eforturile lui Daniel Chiţoiu şi ale soţiei sale de a induce în eroare guvernul în cazul ordonanţei pentru ASF.
Soţia fostului ministru al Finanţelor avea discuţii repetate pentru a afla dacă documentul a trecut sau nu.
În interceptări apar toate demersurile pe care Laura Chiţoiu le făcea în sprijinul ordonanței controversate a ASF, care a dus la declansarea intregului scandal și la arestarea, în cele din urmă, a fostului șef ASF, Dan Radu Rușanu.
Cu o zi înainte ca ordonanţa să fie adoptată în guvern Laura Chițoiu încerca să afle dacă totul decurge conform planului
D: Alo!
C: Ce faci? Poţi sa vorbeşti?
D: Uite… Da. Sunt acasă.
C: A, eşti acasă?
D: Îhî.
C: Auzi, ai mai aflat ceva? Ai mai vorbit cu domnu’ preşedinte când s-a întors? (n.r. Dan Radu Ruşanu.)
D: Mă, da. (…) Mă rog, totu-i în regulă până acum.
Laura Chițoiu discuta cu un apropiat, cel mai probabil unul dintre inculpați, Marian Mârzac și despre pașii pe care îi făceau angajații Autorității pentru Supraveghere Financiară pentru a trece aceasta ordonanță controversată de guvern. În ziua adoptarii ordonanței, 16 octombrie 2013, Laura Chițoiu discuta și facea schimb de mesaje cu Mîrzac Marian, inculpat și el în dosar..
DOMN: Da, Laura!
CHIŢOIU LAURA: Cine e CE, ca n-am înţeles?
DOMN: Comisia Europeană.
CHI?OIU LAURA: A! Mamă, înseamnă c-au făcut aştia demersuri până acolo, cred!
DOMN: Nu, nu. Cred că e… Nu, ca au zis „Domne, o daţi acuma şi când ajunge în Parlament o faceţi varză iar!”
CHIŢOIU LAURA: Aha!
DOMN: Mda. Şi acuma…
CHIŢOIU LAURA:…păi şi atunci ce altă soluţie?
DOMN: Se aşteapta să treacă azi prin parlament, ceea ce n-are nici o şansă de reuşita. Nu. Dar s-a dus acuma, l-a întors să vorbească, Bogdan cu ăla…
CHIŢOIU LAURA:…care Bogdan?
DOMN: Olteanu.
CHI?OIU LAURA: A, să vorbească Bogdan Olteanu!?
DOMN: Da. Şi a vorbit şi cu Daniel, să vorbească şi Daniel cu ei, să vină şi Daianu să vorbească şi ăsta cu ei.
CHIŢOIU LAURA: Mama-mia! Tocmai ăia care trebuiau să ne-ajute.
DOMN: Da. Să vedem ce fac, că vorbesc ăştia cu… Era şucărit la maxim.
Laura Chițoiu coresponda prin mesaje pentru a se interesa despre controversata ordonanță de urgenţă care urma să fie votată. Aceasta dorea să fie tinuta la curent pe aceasta temă, să știe absolut toate amănuntele, cât mai repede posibil.
Pe de altă parte, situația din ASF era discutată de Marian Mîrzac și cu Radu Mustățea. Chiar dacă vorbeau de organizarea unei partide de poker, pe bani, totuși, Mîrzac se plângea lui Mustățea că la ASF nu se dau prime, astfel încât nu ar avea bani pentru jocul de cărți.
De mentionat, Daniel Chițoiu şi Marian Mîrzac erau prieteni încă din perioada facultății, când cei doi au fost colegi de cameră. Ulterior, când Chițoiu a fost preşedinte A.N.A.F. l-a numit pe Mârzac în funcţia de director în cadrul aceleiaşi instituţii.
La ora 12:15:11, CHIŢOIU LAURA primeşte sms:
„Ai aflat ceva?”
La ora 12:17:00, CHIŢOIU LAURA trimite sms:
„Nu”
La ora 12:18:19, CHIŢOIU LAURA primeşte un nou sms:
„Mă refeream la ordonanţă….”
Ora 12:18:54, CHIŢOIU LAURA trimite sms:
„Ai aflat tu ceva?”
12:19:36, CHIŢOIU LAURA trimite sms:
„De ce crezi?”
Ora 12:21:47, CHIŢOIU LAURA primeşte sms:
„Nu stiu…Ruşanu e cam îngândurat…”
Ora 12:42:52, CHIŢOIU LAURA primeşte sms:
„Dă-i şi tu un sms lui Dan….”
Ora 12:43:30, CHIŢOIU LAURA trimite sms:
„I-am dat 7 . Nu-mi răspunde.”
Ora 12:44:01, CHIŢOIU LAURA trimite sms:
„La guvern nu are semnal”
(…)
Ora 13:35:01, CHIŢOIU LAURA primeşte sms:
„S-o fi terminat şedinţa de guvern?”
Ora 13:58:47, CHIŢOIU LAURA primeşte sms:
„A trecut OUG prin guvern…………:-)”
Ora 13:59:24, CHIŢOIU LAURA trimite sms:
„Nu ştiu.”
Ora 14:00:09, CHIŢOIU LAURA primeşte sms:
„A trecut. Am aflat eu.”.
MUSTĂŢEA RADU: Băi, păstrează-ţi bani pentru diseară, că ai să-mi dai şi mie, tre’să joci.
MÎRZAC MARIAN: Păi ştiu, că am să-ţi dau şi ţie.
MUSTĂŢEA RADU: Pana mea, ce dracului faci?!
MÎRZAC MARIAN: Ăştia aicea nu ne dă şi nouă primă…
MUSTĂŢEA RADU: Nu vă dă?
MÎRZAC MARIAN: Da, numa’ nouă nu ne…sunt plin de nervi. Numai la neexecutivi, parcă suntem prăpădiţi.
MUSTĂŢEA RADU: Cum adică, la toţi ăia dă şi vouă nu?
MÎRZAC MARIAN: Nu.
MUSTĂŢEA RADU: Ei, nu pot să cred asta.
MÎRZAC MARIAN: Uite, crede că, nici mie nu-mi vine să cred. Da …