Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, a transmis că în primele şapte luni din acest an, 5.907.100 de turişti au ales să îşi petreacă vacanţele în România, citat de News.ro.
Cu toate acestea, prognoza Organizaţiei Mondiale a Turismului ne arată că după pandemia COVID-19 industria îşi poate reveni total până în 2023-2024, însă luând în calcul situaţia actuală din energie şi războiul de la graniţă, realitatea este că ne putem raporta abia la anul 2026.
Oficialul afirmă că 15.000 de operatori din sector au primit compensaţii în valoare de 800 milioane de euro pentru restricţiile impuse de pandemie.
„În primele 7 luni din 2022, 5.907.100 de turişti au ales să îşi petreacă vacanţele în România. Astfel, a fost înregistrată o creştere a numărului de vizitatori cu 25,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atunci când în ţara noastră au sosit şi s-au cazat în structurile de primire turistică 4.707.900 de persoane. Datele sunt furnizate de către Institutul Naţional de Statistică”, anunţă ministerul.
În total, pentru perioada ianuarie-iulie a anului curent, sosirile turiştilor români au reprezentat 86,3%, însumând 5.097.600 de persoane, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,7%, respectiv 809.500 de persoane.
„Datele statistice din primele şapte luni ale anului ne arată că turismul românesc este în plin proces de revitalizare, în ciuda crizelor suprapuse prin care trece! Acest lucru se datorează într-o mare măsură voucherelor de vacanţă, reintroduse în circuit prin ordonanţa de urgenţă adoptată la sfârşitul anului trecut şi care, pe lângă contribuţia la refacerea capacităţii de muncă a angajaţilor, reprezintă o infuzie de 252 milioane euro în industrie.
Atenţia acordată turismului, acum domeniu strategic pentru economia naţională, nu s-a oprit aici. 15.000 de operatori au primit compensaţii în valoare de 800 milioane de euro pentru restricţiile impuse de pandemie, bani care au ajutat la repornirea motoarelor. Mai mult, pentru că ne dorim un mediu antreprenorial sănătos, am început eliminarea concurenţei neloiale, prin clasficarea apartamentelor deţinute de persoanele fizice!
Toate aceste demersuri, precum şi alte iniţiative, sunt rezultatul colaborării dintre minister, UAT-uri şi mediul de afaceri, parteneriat care şi-a adus un aport semnificativ în creşterea de 25,5% a turismului autohton, faţă de cifrele înregistrate anul trecut”, a declarat acesta.
De asemenea, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului a mai specificat că: „În ceea ce priveşte egalarea cifrelor din anul de referinţă 2019, prognoza Organizaţiei Mondiale a Turismului ne arată că după pandemia COVID-19 industria îşi poate reveni total până în 2023-2024, însă luând în calcul situaţia actuală din energie şi războiul de la graniţă, realitatea este că ne putem raporta abia la anul 2026”.