Dan Tapalagă: Justițiarii de carton ai României, inamicii pușcăriei, nu ne mai folosesc la nimic, trebuie zburați treptat sau pe rând. Trebuie înlocuiți cu figuri noi și competente

Dan Tapalagă: Justițiarii de carton ai României, inamicii pușcăriei, nu ne mai folosesc la nimic, trebuie zburați treptat sau pe rând. Trebuie înlocuiți cu figuri noi și competente
Foto: jurnal.md

Despre lupta contra corupției care s-a desfășurat intens în ultima perioadă și în special lupta contra politicienilor corupți vorbește Dan Tapalagă într-un editorial pe Hotnews.

Jurnalistul notează că cei mai mulți politicieni sunt măcinați de un singur gând: acela de a scăpa de justiție și ei, dar și apropiații lor. Din acest punct de vedere niciun partid nu mai dispune de resurse reale pentru a lucra în interesul cetățenilor.

Justițiarii de carton ai României, inamicii pușcăriei, nu ne mai folosesc la nimic, trebuie zburați treptat sau pe rând. În treacăt fie spus, care e diferența între justițiarii de carton de azi, inamicii puscăriei, și modul în care Adrian Nastase îl apăra pe Bivolaru protestând pe scările tribunalului? Sau între ei și mitingurile de susținere ale PSD pentru fiecare baronel din țară anchetat de procurori?”, scrie Tapalagă.

Jurnalistul oferă și soluția prin care „justițiarii de carton ar trebui zburați”. Singura modalitate prin care se poate face acest lucru este sub presiune publică, protest și negare continuă a celor care pozează în mari justițiari apărând în mod sfidător toți borfașii.

Și cu anchete, desigur. Plus o soluție pentru a umbla puțin la rădăcinile corupției: toți noii justițiari, out de pe viitoarele liste electorale. Jusțiarii ăștia care distrug justiția în numele justiției sunt mai periculoși decât borfașii dovediți. Măcar pe ăia știm de unde să-i luăm. Presiune pentru figuri noi, integre și competente în politică. Alți oameni. Ăștia pot schimba ceva, cei de acum nu mai pot face mare lucru, decât să fure cu artă, pricepere și multă experiență”, mai scrie Tapalagă.

În acest context jurnalistul amintește de discursul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, de la Congresul Partidului care, deși se declara un susținător al justiției a pus la îndoială decizia instanței în cazul lui Nagy Zsolt condamnat la închisoare.

A pune la îndoială atâția judecători de la Înalta Curte fără nici cea mai mica probă, a apăra un condamnat definitiv doar din vârful limbii, declamând lozinci și cu vorbe goale este tocmai cauza „decepției uriașe în rândul alegătorilor”. Asta nu înțelege nici Kelemen Hunor, nici ceilalți justițiari expirați ai României. Publicul s-a săturat până peste cap de politicieni solidari în furt, de sfidare pe față și râs în nas. Ultimele alegeri au însemnat în primul rând un vot împotriva corupției, nu în favoarea ei”, a mai scris jurnalistul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`