Dan Tăpălagă descrie „mecanismul” albirii banilor negri în cazul Elena Udrea

Publicat: 29 01. 2015, 19:39

Jurnalistul Dan Tăpălagă descrie, într-un editorial publicat pe Hotnews, „mecanismul” albirii banilor negri care ar fi fost descoperit de procurorii DNA în cazul Elenei Udrea. Totul pleacă de la rechizitoriul de arestare a lui Dorin Cocoș în Dosarul Microsoft. Fostul soţ al lui Udrea este acuzat că a pretins de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu suma de 9 milioane de euro pentru el, aproape 4 milioane de euro pentru Gheorghe Ștefan și 2,7 milioane de euro pentru Gabriel Sandu cu scopul de a asigura adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009.

 ”Problema e că aceasti bani negri trebuiau cumva albiți. Protagoniștii afacerii Microsoft ar fi aplicat cel puțin două metode de albire”, scrie jurnalistul.

“De pildă, șpăgile pentru Pinalti și Gabriel Sandu ar fi fost  plimbate prin off-shore-uri pentru a li se pierde urma. De acolo s-ar fi întors în firme controlate de apropiații lui Gheorghe Ștefan. Aceștia, la rândul lor, au calitate de martori în dosar, indiciu că au colaborat cu procurorii. Este cazul lui Draghis Decebal Silviu, martor în dosar, proprietarul uneia dintre firmele off-shore implicate în circuitul șpăgii – DD Land Oil Corporate LTD.”, scrie Tăpălagă.

Dorin Cocoș nu ar fi apelat la metoda plimbării banilor prin firme off-shore, ci ar fi aplicat metoda împrumutului.

”Prin metoda împrumutului în varianta simplă nu pot fi spălate sume prea mari de bani fără ca asta să bată la ochi. În consecință, sumele declarate public ca împrumuturi directe de la Dinu Pescariu sunt relativ mici: una de 200 de mii de RON, alta de 500 de mii de euro.”, afirmă jurnalistul.

Legea prevede că un ministru trebuie sa declare orice imprumuturi luate în nume personal sau de către soț/soție.

“Potrivit unei investigații GSP, în declarația de avere depusă de Elena Udrea în 2009, aceasta raportează un împrumut de la Dinu Pescariu în valoare de 200.000 de RON (aprox 40.000 de euro), pe care l-ar fi luat în 2008. Tot într-o declarație de avere, Udrea raportează în 2012, adică trei ani mai tarziu, un împrumut de 500 de mii de euro pe care l-ar fi cotractat Dorin Cocoș tot de la Dinu Pescariu.”, precizează Tăpălagă în articol.

De menționat că Pescariu are calitate de martor în dosarul Microsoft.

“În consecință, procurorii au suspiciunea legitimă că o parte din șpagă intermediată de Dinu Pescariu de la Claudiu Florică ar fi intrat direct în buzunarele Elenei Udrea prin intermediul unor mici împrumuturi fictive. Aceste suspiciuni s-au amplificat dupa o serie de perchezitii realizate de procurorii.

La percheziții, procurorii au descoperit la domiciliul lui Dinu Pescariu 21 de chitanțe și cinci pixuri cu paste avand culori diferite. Anchetatorii susțin că aceste chitanțe sunt fictive, antedatate și scrise cu pixuri diferite tocmai pentru a le da o aparență de autenticitate atât lor, cât și „împrumutului”. Altfel spus, după ce Cocoș a luat „împrumutul” de 500.000 de euro de la Dinu Pescariu în mai 2011 și raportat în declarația de avere al Elenei Udrea din 2012, ar fi neglijat ani de zile să lase vreo urma că plătește cu adevarat „rate”. S-ar fi grabit să o facă abia după constituirea dosarului Microsoft, falsificând cele 21 de chitanțe în care pretinde ca ar fi plătit diverse sume de bani lui Pescariu.”, considră Tăpălagă.

Continuarea, pe Hotnews.ro.