Dan Şova a transmis un mesaj pentru Ziua Holocaustului, cu o zi întârziere: "Am fost plecat din ţară şi nu mi-am putut exprima gândurile"

Dan Şova a transmis un mesaj pentru Ziua Holocaustului, cu o zi întârziere: "Am fost plecat din ţară şi nu mi-am putut exprima gândurile"

Ministrul delegat Dan Șova a transmis, luni, cu o zi întârziere, un mesaj pentru Ziua Internațională de Comemorare a Holocaustului, explicând că duminică a fost plecat din țară și nu și-a putut ”exprima gândurile”.

„Pentru că ieri, de Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului, am fost plecat din ţară şi nu mi-am putut exprima gândurile şi compasiunea faţă de cei care au murit şi au suferit în lagărele de exterminare naziste, doresc ca astăzi să transmit un mesaj despre trecut, dar cu gândul la viitor”, îşi începe Şova mesajul transmis luni, la prânz.

Acesta a amintit că s-au împlinit 68 de ani de când lagărul de la Auschwitz-Birkenau a fost eliberat, spunând că această comemorare a victimelor Holocaustului trebuie să sensibilizeze, cât și să ne facă ”să respingem cu fermitate orice manifestări xenofobe”, citează Mediafax.

Ministrul apreciază că rememorarea acestor evenimente, educarea tinerilor în spiritul toleranţei şi cunoaşterea corectă a istoriei trebuie să fie obiective cardinale pentru orice societate, astfel încât asemenea orori să nu mai aiba loc niciodată.

„Am vizitat muzeul Holocaustului de la Washington, am citit documente despre realităţile crude ale Holocaustului şi am discutat cu organizaţii importante din România şi din lume. Deşi ceea ce am văzut şi am aflat reprezintă doar o modestă imagine a ceea ce s-a petrecut cu adevărat, a fost o experienţă care mă va marca toată viaţa. Tocmai de aceea, îmi exprim deplina compasiune faţă de victimele şi familiile celor care au avut atât de mult de suferit de pe urma regimului nazist şi rămân implicat cu hotărâre în demersurile privind combaterea antisemitismului”, îşi încheie Şova mesajul.

Dan Şova a provocat reacţii în martie, imediat după ce a fost numit purtător de cuvânt al PSD, afirmând într-un interviu că „niciun evreu nu a suferit pe teritoriul României”.

În pofida faptului că unii istorici apreciază că aproximativ 13.000 de evrei au fost ucişi în cursul progromului de la Iaşi, în 1941, Şova a declarat în interviul respectiv că „în total 24 de evrei au fost ucişi în progromul de la Iaşi de către armata germană”.

Ulterior, PSD i-a retras lui Şova funcţia de purtător de cuvânt şi l-a trimis la Washington, să efectueze o vizită „educaţională” la US Holocaust Memorial Museum. În urma vizitei, Şova şi-a exprimat regretul cu privire la faptul că declaraţia sa a fost neînţeleasă, dar a refuzat să îşi ceară scuze, potrivit site-ului israelian Ynetnews.

Comunitatea evreiască din România şi-a exprimat nemulţumirea faţă de nominalizarea senatorului Dan Şova, care a negat progromul de la Iaşi, în funcţia de ministru pentru Relaţia cu Parlamentul, iar preşedintele comunităţii evreieşti din Bucureşti, Erwin Simsensohn, a declarat că evreii din România s-au „înfuriat” din cauză că un politician care a făcut unele „declaraţii cinice” a fost nominalizat în funcţia de ministru.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)