Dan Puric, despre moartea lui Mircea Albulescu: Mi-e dor de el. Am avut senzația că se stinge cu o discreție fantastică, precum o lumânare. Îi sunt dator profund pentru generozitate (VIDEO)

Trecerea în neființă a marelui actor Mircea Albulescu a lăsat un gol imens, de neînlocuit, pentru cinematografia românească, pentru teatru și, în general, pentru cultura românească, a declarat pentru B1 TV Dan Puric. Acesta a susținut că este absolut cutremurat de veste și că îi este profund dator marelui actor.

”În primul rând, sunt trist, sunt cutremurat de această veste pentru că, oricum ai spune că te aștepți la așa ceva, când dispare unul dintre cei mari, se lasă un gol. Mi-e dor de el, așa cum îmi e dor de Ovidiu Iuliu Moldovan, de Gheorghe Dinică. S-a mai dus unul dintre marii actori ai teatrului românesc și lasă un gol de neînlocuit. Îi sunt dator profund pentru generozitate, pentru colegialitate. Am avut onoarea de a juca alături de el în ”O scrisoare pierdută” și m-a contaminat cu forța, cu generozitatea, cu înțelepciunea lui artistică.

Când am intrat în Teatrul Național cu primul spectacol de pantomimă, cu câtă premoniție artistică a scris o cronică, văzându-mi viitorul… Îi sunt dator din multe puncte de vedere. Este o pierdere fantastică. S-a mai dus unul dintre cei care reprezenta generația de aur. Este un mare păcat, dar câștigă istoria teatrului în eternitate. Lasă în spate roluri memorabile în cinematografie, în teatru și o dâră de profesionalism și autenticitate ireproșabile”, a afirmat Dan Puric.

”Mergeam prin București odată cu taxiul, cu mama, Dumnezeu s-o odihnească, și era Bulevardul Magheru plin cu afișe cu mine că aveam spectacole din astea și mama mi-a zis un lucru fantastic. În loc să-mi spună ”dragul mamii, sunt mândră de tine”, mi-a zis ”dragul mamii, să știi când să te retragi”. Oamenii de bun simț, cu o anumită sensibilitate, știu lucrul acesta, dovadă că în ultimii ani încet, încet s-a retras.

Unii artiști joacă până la sfârșit pentru că există nostalgia scenei, frica de singurătate, vidul care te înconjoară când ajungi acasă și nu mai e viața de zi cu zi pe care ai avut-o, înconjurat de public. E foarte greu de judecat sfârșitul acesta. Fiecare și-l alege cum consideră.

La domnul Mircea Albulescu am avut senzația că se stinge cu o discreție fantastică, precum o lumânare, iar lucrul acesta m-a cutremurat. Parcă presimțea. Un om care își aranja sfârșitul. Mă bucura când îl mai vedeam prin teatru. Venea ca să-l mai respire”, a mai susținut Dan Puric.

Dan Puric, despre moartea lui Mircea Albulescu: Sunt cutremurat de această veste

#DIRECT_ONE_hfa34q#

Acesta a deplâns situația în care se află teatrul românesc și faptul că tânăra generație nu mai are cultul tradiției, nu din vina ei, ci din vina sistemului de învățământ românesc.

”Este o prăpastie uriasă între generația tânără și cei care au fost. Este o ruptură totală față de tradiția teatrului. Dan Tudor, un regizor care acum nu mai e chiar atât de tânăr, în ultimii ani a ținut un tonus, dar marea tragedie în teatru e că generațiile noi nu mai au cultul tradiției. Săracii nu sunt de vină. Așa sunt cultivați din sistemul de învățământ.

Unii tinerii regizori de film au spus ”cu noi începe totul”. Nu știu istoria teatrului. Asta este una dintre tragediile învățământului românesc, a educației. E o criză în generația de actori pe plan internațional.

George Constantin, care a făcut parte din generația asta… I-am spus că face parte din generația de aur, că e o mândrie că îl avem. Mi-a spus ”domnule Dan”, deși eram un nimeni, ”noi suntem nimic; nu-i știți pe cei de platină”. Vă dați seama ce respect avea pentru cei din trecut, dinaintea lor.

Mă simt tot mai sigur în Teatrul Național, în teatru, pentru că cei mari s-au dus umiliți, nu de public, ci de sistemul în care arta teatrului e umilită din punct de vedere social, dar și-au păstrat demnitatea până în ultima clipă”, a mai susținut Dan Puric.