Dan Ionescu, despre “prăbuşirea” presei: “Pot să accept ca majoritatea banilor să se ducă spre chiloții lui Botezatu, dar e inadmisibil să se ducă toți”

De cele mai multe ori se susține că banii sunt cei care au distrus presa din România, bani precum cei ai lui Vântu, Patriciu, Voiculescu, ori banii lui Năstase, Tăriceanu, Boc sau Videanu. Totuși, răul suprem nu este banul în sine, ci lipsa de responsabilitate a unor oameni normali și cinstiți în esența lor.

Dan Ionescu, consultant politic și de comunicare, susține într-un editorial pentru Pagina de Media că sursa tuturor relelor din presa românească este ”incapacitatea etică și morală a unor oameni care au cumpărat și vândut publicitate ascunși sub umbrela unor teorii de media”.

Presei i s-a cântat prohodul de mai multe ori. S-a anunțat moartea presei când online-ul a început să se impună și când presa de calitate s-a îndrăgostit de Arsenie Boca și în multe alte ocazii, dar presa nu este moartă, ci se transformă. Problema o reprezintă, însă, tabloidele.

”La primul contact cu presa trebuie să îndepărtezi cu grijă colesterolul cancanului dacă te interesează o știre sau un editorial de calitate. Și asta pentru că resursele financiare se duc masiv și preponderent înspre presa tabloidală. Dar în ciuda acestui impediment, mai că îmi vine să spun că o presă mai efervescentă ca astăzi nu am avut niciodată”, scrie Dan Ionescu. Anii 1990-2000 erau dominați de oameni precum Cristian Tudor Popescu, Ion Cristoiu sau Cornel Nistorescu, dar locul lor începe să fie luat de alți jurnaliști, care nu devin monumente intangibile.

Alte discuții despre moartea presei au în centrul lor importanța proprietarului de presă, acesta fiind bănuit aprioric de interese politice. Totuși, în afară de acestea, mai sunt și interesele financiare, care de foarte multe ori intră în contradicție cu ceea ce se numește presă de calitate.

Cei care au devenit adevărații stăpâni ai presei sunt, însă, intermediarii care mișcă banii între trustul de presă și advertiseri. ”Spuneți-mi ultima dată când ați văzut un client interesat să plătească un material de presă (care include și o controversă) în locul unui trafic facil. Este inexplicabil de ce nu se îngrămădește niciun advertiser să cumpere editorialele lui Andrei Pleșu”, susține consultantul.

„Dați un ban și la intelectuali, că merita și gura lor să mănânce ceva”

Advertiserii se tem de subiectele fierbinți ale societății în care trăiesc. Marile companii preferă să cheltuiască sume imense pe povești construite în propriile laboratoare, în loc să dea bani pentru presa de calitate, pentru materiale de calitate care reflectă situația reală din România.

Autorul articolului dă exemplu o situație în care el însuși s-a aflat. Acum mai mulți ani, a fost implicat în proiectul revistei culturale numită ”Idei de dialog” și a trebuit să suțină un adevărat discurs lacrimogen în toate agențiile de media în speranța că va primi câțiva bani pentru ca revista să poată supraviețui pe piață: ”e drept că nu face audiențe mari, dar se adresează unei elite care conteaza și ea în economia socială. Și dacă nu credeți în aceste minime date de audiență, măcar dați un ban și la intelectuali, că merita și gura lor să mănânce ceva. Nu de alta, dar dați bani la toate prostiile în frunte cu Dan Diaconescu. Și dacă nici asta nu vă impresionează, gândiți-vă măcar că o să vă crească copiii cu Dan Diaconescu, Capatos, Măruţă și restul tabloidelor”.

Dan Ionescu susține că efortul său a fost în zadar pentru că absolut nimeni nu a cumpărat nimic. Între timp tabloidele au primit bani, s-au dezvoltat, vedete de carton au apărut și dispărut, iar presa serioasă se mai poate face doar căutând surse de finanțare alternative, ”resturi de la masa bogaților”.

”O primă soluție ar fi trezirea oamenilor despre care vorbeam mai sus și îi nominalizam ca principalii vinovați de distrugerea presei prin direcționarea tuturor banilor către presa tabloidală. Pare o naivitate, dar mi se pare o naivitate mai mică decât să așteptăm o schimbare de la patronii de presă sau șefii de agenții. Majoritatea sunt lacomi și dezinteresați de ceea ce s-ar numi soarta presei”, susține Ionescu.

Diferenţa dintre presă şi detergenţi

O altă soluție ar fi programele de Comunicare și Responsabilitate Socială special destinate presei, astfel încât generațiile viitoare să nu crească sub influența unor ”dilii care ar fi în stare să scrie orice ca să ia banul pe motiv de trafic”.

La fel de important pentru salvarea presei: aceasta nu ar trebui să se supună regulii cererii și a ofertei pentru că una este să cumperi un detergent în funcție de preț și alta este să apreciezi o publicație în funcție de valoarea informațiilor pe care le conține.

”O anchetă/investigație sau un documentar nu au același preț ca o filmare cu chiloții lui Cătălin Botezatu. Pot să accept că majoritatea banilor să se ducă spre chiloții lui (asta e lumea în care trăim, se fac bani pe criteriul cantitativ, nu e o rușine) dar e inadmisibil să se ducă toți”, își încheie editorialul consultantul.

Dan Ionescu este consultant politic și de comunicare, specializat în speech writing și media strategy.