Dan Diaconescu: Am înființat o comisie de anchetă privind situația de la Oltchim
Liderul PPDD Dan Diaconescu a precizat luni, la Palatul Parlamentului, că a fost înființată o comisie parlamentară de anchetă în cazul combinatului Oltchim, activitatea acesteia urmând să fie desfășurată în perioada imediat următoare.
„Primul nostru proiect privind salvarea Oltchim a reușit. S-a înființat azi comisia parlamentară de anchetă privind jaful de la Oltchim, aceștia vor vedea cine a furat și unde au ajuns banii de la Oltchim în ultimii 23 de ani”, a spus Dan Diaconescu.
Pentru înființarea comisiei parlamentare de anchetă au semnat 45 de parlamentari PPDD și 5 de la PDL.
Dan Diaconescu a adăugat că săptămâna viitoare va fi depusă o moțiune simplă pe tema Oltchim.
Biroul Permanent Naţional al PDL a decis depunerea de către grupurile parlamentare democrat-liberale a unei moţiuni simple cu privire la subiectul Oltchim şi solicită demisia miniştrilor Finanţelor şi Economiei, Daniel Chiţoiu şi Varujan Vosganian, a declarat luni liderul partidului, Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf