Solistrul grupului Holograf, Dan Bittman, a fost la audieri, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul în care fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ridzi este judeact în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.
„Nu am o legatură directă. Am doar legatura de a fi interpretat atunci alături de formația Holograf câteva melodii binecunoscute. Sigur s-a cântat >, sper să nu se considere mită. Cred că doar asta e calitatea în care sunt aici. Contractul cu ministerul nu a constat decât într-un contract de prestări servicii, în care noi, ca formație, am prestat o activitate iar ministerul ne-a plătit. Nu cred că în situația noastră ar fi vreo suspiciune, pentru că totul este absolut legal”, a declarat artistul, citat de Agerpres.
Dan Bittman a fost plătit cu 7.500 de euro pentru acea prestație, apărând de asemeneaa într-un spot alături de Ridzi, însă spune că nu a fost plătit pentru acesta din urmă.
Monica Iacob Ridzi, fostul ministru al Tineretului și Sportului în perioada decembrie 2008 – iulie 2009, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, alături de alte 11 persoane, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual, participație improprie la infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic, participație improprie la infracțiunea de a modifica, șterge sau deteriora date informatice.