Dan Andronic: Președintele României a luat vitamine pentru abilități de comunicare. Iohannis, ține-o tot așa! România are nevoie de un șef de stat

Publicat: 09 09. 2015, 16:36
Foto: voceatransilvaniei.ro

Președintele Klaus Iohannis pare să își schimbe strategia de comunicare. Dacă până acum conferințele sale de presă erau mai degrabă plicticoase, șeful statului și-a readaptat stilul realității politice având o atitudine mult mai activă.

“Dacă asta însemna să arate ca Traian Băsescu, atunci trebuia să o facă! Am văzut un altfel de Klaus Iohannis, nu neapărat mai agresiv, dar în mod cert mult mai comunicativ. Spuneam la un moment dat că românii votează la alegerile prezidențiale un Conducător, nu un Arbitru. Pare că acest lucru l-au înțeles și cei din jurul lui Klaus Iohannis, care până acum l-au ținut ascuns în spatele SPP”, scrie Dan Andronic într-un articol pentru EVZ.

Președintele Klaus Iohannis a susținut o conferinde presă, marți, în care a anunțat promulgarea Codului Fiscal, dar și motivele pentru care a trimis proiectul prima dată spre reexaminare. Totodată, șeful statului a vorbit și despre criza imigranților.

“În final, aș mai adăuga un lucru: Iohannis, ține-o tot așa! România are nevoie de Președinte!”, conchide Andronic.