Dâmbovița: Zeci de gospodării au fost inundate în urma ploilor torențiale

Dâmbovița: Zeci de gospodării au fost inundate în urma ploilor torențiale
Foto: ziardambovita.ro

Zeci de gospodării din județul Dâmbovița au fost inundate, sâmbătă, în urma ploilor torențiale din ultimele ore, transmite Mediafax.

 Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a anunțat că,  în urma ploilor torenţiale însoţite de vijelie, grindină şi descărcări electrice pompieri au intervenit pentru evacuarea apei în localităţile Dărmăneşti, Finta, Bilciureşti, Cojasca şi Vlădeni pentru evacuarea apei din zeci de gospodării inundate.

Cea mai afectată a fost comuna Finta, unde pompierii au acţionat toată noaptea pentru drenarea apei din 20 de gospodării, iar sâmbătă intervenţia militarilor ISU Dâmboviţa continua întrucât mai sunt zone inundate.

În comuna Cojasca, nivelul apei a fost atât de mare încât a intrat în casele oamenilor, pentru evacuarea apei din patru locuinţe, dar şi din mai multe gospodării intervenind pompierii de la Detaşamentul Târgovişte. 

Sâmbătă, în zonele afectate de inundaţii din judeţul Dâmboviţa apele sunt în retragere și nu mai există localități nealimentate cu energie electrică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)