Dâmbovița: Un bărbat s-a stins din viață, după ce a fost acroşat de o basculantă

Dâmbovița: Un bărbat s-a stins din viață, după ce a fost acroşat de o basculantă
Foto: Facebook / Poliția Română

Un bărbat în vârstă de 49 de ani s-a stins din viață, vineri, 20 septembrie, în localitatea Ghirdoveni, județul Dâmbovița, după ce a fost acroşat de o basculantă.

Ce au transmis polițiștii

„Din primele verificări efectuate, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 30 de ani, din comuna I.L.Caragiale, în timp ce ar fi condus o autoutilitară basculantă, în momentul repunerii în circulaţie pe drumul judeţean 710A, în Ghirdoveni, ar fi acroşat şi accidentat un bărbat, de 49 de ani. Din nefericire, în urma evenimentului, pietonul a decedat”, a menționat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmboviţa, citat de Agerpres.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Patru autospeciale la fața locului

La faţa locului autoritățile au intervenit cu două autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`