Un preot din Ucraina , soția sa și o măicuță au căzut cu mașina într-o râpă adâncă de 15 metri în timp ce se îndrepatau spre Mânăstirea Peștera din județul Dâmbovița, însă niciunul nu a fost rănit, informează Mediafax.
Se pare că șoferul a pierdut controlul volanului pe un drum care era acoperit cu gheață, cei trei fiind nevătămați.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Dâmboviţa, căpitanul Ciprian Vătăşelu, a declarat că jandarmii au intervenit duminică în sprijinul a trei turiști care au căzut cu autoturismul într-o râpă adâncă de 15 metri.
Un preot din Cernăuți, soția acestuia și o măicuță de la o mânăstire din județul Brașov au plecat duminică către Mânăstirea Peștera. Șoferul a pierdut controlul volanului din cauza unei părți a carosabilului acoperită cu gheață, iar mașina a căzut într-o râpă adâncă de 15 metri.
Persoanele din mașină reușiseră să iasă singure până au ajuns pompierii, ele fiind într-o stare foarte bună.
Jandarmii au avut nevoie de un buldoexcavator pentru a trage mașina.
Jandarmeria montană le recomandă tuturor turiștilor care vor să meargă în zona alpină în această perioadă să aibă mașinile echipate corespunzător și să aibă o viteză conform cu cerințele vremii și a drumului pe care circulă. Pe drumurile DJ 713 Cuibul Dorului-Dichiu şi pe DJ 714, în zona Zănoaga, există porţiuni de drum acoperite cu polei, iar gradul de atenție trebuie să fie sporit.