Dâmbovița: O poștăriță a fost tâlhărită de doi bărbați care i-au luat banii pentru pensii și alocații

Publicat: 21 03. 2014, 18:07
Foto: ziuanews.ro

O poștăriță care lucrează la oficiul poştal din localitatea dâmboviţeană Tărtăşeşti a fost tâlhărită, vineri dimineaţă, de două persoane neidentificate. Aceștia i-au luat femeii aproximativ 4.000 de lei, reprezentând banii de pensii şi alocaţii, relatează Mediafax.

 Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dâmboviţa a precizat că atacul a avut loc vineri dimineață în jurul orei 08:00 când, o femeie în vârstă de 54 de ani, care lucrează ca factor poştal la oficiul poştal din comuna Tărtăşeşti, a fost tâlhărită de două persoane.

Se pare că femeia a fost abordată în timp ce ieşea din curtea casei sale, unul dintre bărbaţi pulverizându-i în ochi spray lacrimogen şi luându-i apoi geanta de serviciu în care se aflau banii de pensii şi alocaţii pe care poştăriţa urma să îi livreze în cursul zilei.

Potrivit declaraţiilor femeii, suma furată este de aproximativ 4.000 de lei.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru tâlhărie şi fac cercetări pentru identificarea celor doi bărbaţi care au atacat-o pe poştăriţă.