Dâmbovița: O femeie și cele două fetițe ale sale, găsite moarte în casă

Publicat: 25 01. 2024, 14:53

O femeie, în vârstă de 49 de ani, și cele două fetițe ale sale, în vârstă de 13 și 15 ani, din localitatea Morteni din județul Dâmbovița, au fost găsite, joi, moarte în casă.

Ce s-a întâmplat

Cele trei au fost găsite inconștiente în propria locuință, scrie Gazetadâmboviței.

Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut decât să constate decesul celor trei. Trupurile neînsuflețite au fost preluate și vor fi transportate la IML pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului.

Potrivit unui comunicat al ISU Dâmbovița, principala ipoteză luată în calcul în această tragedie este intoxicarea cu monoxid de carbon.

Medicul Radu Ţincu, despre intoxicațiile cu gaz

Medicul toxicolog Radu Ţincu a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Irina Petraru, unde a vorbit despre intoxicațiile cu gaz.

„Trebuie să știm faptul că monoxidul de carbon este un gaz care nu poate fi detectat cu propriile noastre simțuri, astfel încât pacienții expuși la monoxid de carbon nu vor putea să sesizeze că se întâmplă ceva anormal în incinta în care locuiesc.

De aceea este foarte important să nu folosim încălzirea la aragaz, flacăra de la aragaz degajă o cantitate de monoxid de carbon, iar dacă această flacără o utilizăm timp de mai multe ore, întotdeauna va degaja monoxid de carbon.

Mulți din cei care se încălzesc folosind o astfel de sursă, chiar dacă nu mor în urma expunerii la monoxid de carbon, pot să aibă anumite simptome cronice, cum ar fi durerea de cap, greața sau vărsăturile. De aceea nu este recomandat să folosim flacăra deschisă în interiorul unei încăperi, unde nu există niciun fel de sistem de evacuare”, a spus medicul.