O elevă de 17 ani din Dâmbovița a postat pe Facebook mai multe imagini în care apare drogându-se.
Adolescenta provine dintr-o comună de lângă Găeşti și învaţă în liceul „Iordache Golescu”, informează Gazeta de Dâmbovița. Potrivit sursei citate, eleva a fost la un pas de a răpmâne repetentă, iar părinții și profesorii știau că se droghează, dar nimeni nu a reușit să o facă să renunțe.
Recent, aceasta a postat pe pagina sa de Facebook imagini cu ea fumând marijuana, precum şi o fotografie din timpul pregătirii drogului. Postările au fost apreciate de zeci de internauți. Au existat însă și persoane care au dezaprobat complet gestul fetei. Ulterior aceasta a șters fotografiile de pe rețeaua de socializare.
Liceul unde învață adolescenta a fost recent în centrul unui scadal, mai mulți tineri fiind arestați după ce au format o reţea de vânzare şi consum de droguri chiar în interiorul unității de învățământ.
Totodată, eleva în cauză avea pe contul său de Facebook și imagini cu unele dintre persoanele care au fost reținute în urma acțiunii poliției, precizând că informațiile publicate de presă despre acest caz sunt minicinoase.
Foto: gazetadambovitei.ro