Dâmboviţa: Incendiu la un bloc din Găești. 50 de persoane au fost evacuate
Un incendiu a izbucnit, luni seară, într-un apartament dintr-un bloc din Găeşti, judeţul Dâmboviţa, potrivit gazetadambovitei.ro.
O persoană a avut un atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au fost alertaţi despre producerea unui incendiu la un apartament din oraşul Găeşti, situat la etajul al doilea al unui unui bloc de locuinţe. Imediat, spre locul evenimentului pompierii găeşteni s-au deplasat cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de ambulanţă SMURD, iar de la Detaşamentul Titu a fost trimisă o platformă de salvare la înălţime, care ulterior s-a întors în subunitate, nefiind nevoie de utilizarea acesteia. La sosirea forţelor de intervenţie, apartamentul era încuiat, fiind necesară forţarea uşii pentru a pătrunde în interiorul acestuia, unde ardeau mocnit într-o cameră obiecte de mobilier şi articole textile, cu degajare mare de fum”, precizează ISU Dâmboviţa.
Paramedicii SMURD au acordat asistenţă medicală unei locatare care a suferit un atac de panică.
În urma incendiului s-au înregistrat doar pagube materiale.
Cauza probabilă a producerii incendiului este efectul termic al curentului electric (conductor electric defect ori neizolat corespunzător).