Dâmbovița: Cine era biciclistul care a murit după ce un șofer băut a dat cu mașina peste el
În data de 7 ianuarie, seara, un șofer băut a lovit cu putere un biciclist, în localitatea Gura Ocniței, conform Libertatea. Șoferul fugise de la fața locului.
Biciclistul decedat era un bărbat de 61 de ani.
Șoferul băut a fost găsit
Astăzi, 8 ianuarie, polițiștii au găsit criminalul și a fost reținut pentru 24 de ore.
„În această dimineață, 8 ianuarie, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniței, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, la data de 7 ianuarie, în jurul orei 20:26, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism […] Din nefericire, în urma impactului, biciclistul a decedat.” au explicat reprezentanții IPJ Dâmbovița.
De asemenea, „Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, necesare stabilirii cu exactitate a nivelului îmbibației alcoolice”, au mai adăugat autoritățile.
În consecință, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.