Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Mihaela Anton, a declarat că cinci elevi de la o şcoală din oraşul Titu au ajuns, luni, la spital, după ce un elv din clasa a șaptea a pulverizat în şcoală cu un spray iritant lacrimogen.
După ce au fost văzuți de medicul școlii, cei cinci elevi au fost duși la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din localitate, unde s-a constatat că starea lor nu este gravă și nu necesită internare.
Potrivit Mediafax, conducerea unităţii de învăţământ şi Poliţia au deschis o anchetă în acest caz, în urma căreia se va stabili ce sancţiune îi va aplicată elevului care a pulverizat sprayul iritant.
De asemenea, poliţia Dâmboviţa a deschis și un dosar penal pentru folosire de substanţe periculoase, faptă care se pedepseşte cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă.