O tânără din Nepal, care lucra ca bonă pentru o familie din Dâmboviţa, a fost agresată sexual pe stradă de un bărbat condamnat în trecut pentru viol, informează B1 TV. Scenele şocante au avut loc chiar în faţa copiilor de care femeia avea grijă. Nimeni, însă, nu i-a sărit în ajutor.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Atacul a avut loc în timp ce bona nepaleză se întorcea din parc cu doi dintre copiii pe care îi are în grijă. Bona a simţit că este urmărită, dar s-a temut să se întoarcă. Atunci când mai avea 20 de metri până să ajungă acasă, individul a acostat-o.
În timpul atacului, femeia s-a temut nu doar pentru ea, dar şi pentru gemenele de 2 ani, pe care le avea într-un cărucior. Nu s-a pierdut totuşi cu firea şi a reacţionat prompt.
”I-am dat o palmă, aşa, dar nu voia să audă, nu dădea înapoi. Aşa că mi-am scos pantoful şi i-am zis că îl lovesc. Dar din nou, nu dădea înapoi. Mă tot întreba: „vrei, vrei”?”, a povestit femeia.
Agresorul a fugit abia când bona l-a ameninţat că sună poliţia. Bărbatul de 51 de ani este recidivist. A fost condamnat pentru viol şi eliberat în urmă cu 2 ani.
Bărbatul susţine că reacţia bonei a fost exagerată: ”Doar am pus mâna pe ea, dar nu i-am făcut nimic, n-am bătut-o, n-am agresat-o, adică să profit de ea sau chestii din astea”.
Până ca poliţiştii să-l prindă pe agresor, individul fusese deja imobilizat de un jandarm. Bărbatul nu ştia de atacul asupra bonei nepaleze, însă l-a suprins pe agresor în ipostaze indecente, în apropierea unui parc pentru copii.
Agresorul a fost reţinut pentru tentativă de viol şi ultraj contra bunelor moravuri. Acum, el urmează să dea explicaţii în faţa judecătorilor.