„Dacă liderii din sănătate ar fi activat mecanismele europene din primul moment, numărul victimelor ar fi fost mai mic”. Traian Băsescu, mesaj la un an de la tragedia din Colectiv

„Dacă liderii din sănătate ar fi activat mecanismele europene din primul moment, numărul victimelor ar fi fost mai mic”. Traian Băsescu, mesaj la un an de la tragedia din Colectiv
Foto: jurnaliștii.ro

Președintele PMP Traian Băsescu a avut pe pagina sa de Facebook un mesaj despre situația creată de tragedia din clubul Colectiv.

Băsescu este de părere că dacă liderii din sănătate care cunoșteau situația spitalelor din Românie ar fi activat mecanismele europene de prima dată, numărul victimelor era mai mic.

“Exact acum un an, se producea cea mai mare catastrofă de după revoluţie. Bilanţul dramatic al tragediei? 64 de suflete tinere s-au înălţat la cer.
Şi tot exact acum un an ,prin toate televiziunile, lideri ai Ministerului Sănătăţii, cu un tupeu greu de imginat, declarau public şi ne asigurau că pot face faţă dezastrului, că spitalele au tot ce le trebuie, că suntem pregătiţi, că avem condiţii precum în Germania, întîrziind cu o săptămână declanşarea mecanismelor europene pentru situaţii de urgenţă.
Cu siguranţă, dacă liderii din sănătate care ştiau şi despre dotarea spitalelor, şi despre infecţiile nosocomiale din spitale ar fi activat mecanismele europene din primul moment, astăzi, numărul victimelor ar fi fost mai mic. De aceea, este greu de acceptat că vinovaţii pentru moartea celor 64 de tineri sunt doar printre funcţionari mărunţi.
Dumnezeu să ocrotească sufletele celor înălţaţi la cer şi să-i întărească pe cei răniţi, dar rămaşi pe pământ în grea suferinţă.
Condoleanţe familiilor celor dispăruţi”, a scris Băsescu pe Facebook.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)