Cutremurele recente ne anunță că ne putem aștepta să avem un nou vulcan activ în România? Ce spun experții

Publicat: 21 02. 2023, 08:36
Foto: captura video.

Cutremurele puternice din Oltenia, într-o zonă în care experții nu se așteptau la o activitate seismică intensă, au stârnit panică și stupoare.

România are vulcani dar sunt inactivi de mii sau chiar zeci de mii de ani

Departe de a fi o zonă vulcanică activă, așa cum e, spre exemplu, Islanda, România are vulcanii săi, stinși însă în urmă cu mii sau chiar zeci de mii de ani.

Doctor în geodinamică la Caltech, în SUA, actualmente expert în Mexic și Japonia, Vlad Manea explică, într-un interviu pentru „Adevărul” că șansele, sau mai corect spus riscurile, sunt minime, dar nu există un „nu absolut”, nici măcar în cazul apariției unui nou vulcan activ.

„De regulă, unde sunt cutremure sunt și vulcani. Nu peste tot, dar în general unde sunt cutremure sunt și vulcani în apropiere, cel puțin în zona circum-Pacifică este o relație destul de clară între cele două fenomene”, explică Manea.

Uneori însă, natura poate fi cu adevărat surprinzătoare, iar în unele cazuri, extrem de rare, e adevărat, vulcanii stinși se pot reactiva.

În ipoteza în care ar apărea un vulcan nou activ, în România, sudul țării ar fi cel mai bun candidat, spune specialistul. Pe de altă parte, e puțin probabil ca vulcanii cunoscuți deja din România, toți stinși, să provoace surprize.

Dacă în filmele cu fenomene extreme erupția unui vulcan echivalează întotdeauna cu un dezastru, iar în istorie chiar au existat astfel de cazuri, în realitate, de cele mai multe ori situația e sub control și nu există victime.