În ultima perioadă, activitatea seismică de pe teritoriul României a dat semne de intensificare, fiind înregistrate cutremure aproape zilnic, în special în zona Vrancea. În primele două luni ale acestui an, la noi în ţară s-au produs 42 de seisme, câte 21 în fiecare lună. Acestea au depășit rar magnitudinea de 3 pe scara Richter, astfel că, teoretic, nu ar trebui să existe motive de îngrijorare. Cu toate acestea, contrar unor opinii răspândite în mass-media, eliberarea treptată a tensiunilor acumulate în plăcile tectonice nu diminuează neapărat riscul producerii unui cutremur puternic. Într-o declaraţie în exclusivitate pentru site-ul B1.ro, Gheorghe Mărmureanu, directorul Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, susţine că frecvenţa seismelor de mică intensitate „nu are nicio relevanţă” când vine vorba de aproximarea momentului în care ar putea avea loc un cutremur semnificativ. Altfel spus, un astfel de eveniment s-ar putea petrece oricând.
„Pământul e pământ. Nu credem în probabilitate şi în astfel de calcule matematice”, a declarat Gheorghe Mărmureanu, pentru B1.ro.
21 de cutremure pe lună
Conform datelor stocate de institutele care monitorizează activitatea seismică, România s-a cutremurat în ultimele două luni de câte 21 de ori. Asta după ce, în ultima lună din 2010, pe teritoriul ţării noastre s-au produs nu mai puţin de 29 de cutremure, ultimul cu câteva ore înainte de Revelion.
Trebuie menționat, însă, că este vorba despre seisme de intensitate uşoară, cu magnitudinea de sub 4 pe scara Richter, care de regulă nu provoacă victime sau pagube materiale însemnate. Unele nici nu sunt resimțite pe o rază mai mare de câteva zeci de kilometri.
Cel mai puternic cutremur produs de la începutul anului în România a avut o magnitudine de 4,0 pe scara Richter. Acesta a fost înregistrat pe 5 februarie şi a fost localizat în zona Vrancea.
Activitate intensificată
Chiar dacă vorbim despre seisme ușoare, numărul lor nu poate trece neobservat. În unele zile, au avut loc chiar şi câte trei cutremure, la interval de câteva ore sau doar minute. Astfel de situaţii s-au înregistrat pe 22 şi 27 ianuarie şi pe 5 februarie (vezi la finalul articolului lista completă a cutremurelor din ianuarie şi februarie).
Referitor la acest fenomen, Gheorghe Mărmureanu ne-a declarat că, într-adevăr, activitatea seismică pare ceva mai intensă decât de obicei. Cu toate acestea, specialistul precizează că acest lucru nu ar trebui să ne alarmeze.
„Este ceva mai intensă activitatea seismică, dar nu are niciun fel de relevanţă. Pământul dacă se rupe, se rupe!”, a subliniat directorul INFP. „Statistica nu are niciun fel de importanţă”, a adăugat Mărmureanu.
Directorul INFP mai susține că unul dintre motivele pentru care sunt înregistrate mai multe seisme decât de obicei l-ar putea reprezenta faptul că institutele care monitorizează mişcările tectonice dispun, în mod direct sau indirect, de echipamente ceva mai performante. Astfel, spre deosebire de alţi ani, sunt foarte puţine seismele care trec neobservate de aparatura de specialitate.
65 de cutremure pe zi
În lunile ianuarie şi februarie 2011, în România au avut loc 12 cutremure cu magnitudini mai mari de 3 pe scara Richter. Acestea au avut loc în zilele de 1, 11, 19 şi 27 ianuarie, respectiv 5 (două seisme), 6, 12, 14, 16, 19 şi 24 februarie.
Seismele care ajung să fie resimţite şi în alte oraşe decât în cele aflate în imediata vecinătate a epicentrului depăşesc, de regulă, magnitudinea de 4 pe scara Richter. Deocamdată, anul acesta nu s-au înregistrat astfel de cazuri pe teritoriul ţării noastre.
Potrivit directorului INFP, la nivel mondial, astfel de evenimente au loc chiar şi de câteva zeci de ori pe zi.
„În ultimii doi ani, în lume au avut loc în jur de 48.000 de cutremure cu magnitudine de peste 4 pe scara Richter, ceea ce înseamna circa 60-65 pe zi”, ne-a mai precizat Gheorghe Mărmureanu.
În aceeaşi perioadă au avut loc şi în România mai multe astfel de seisme, unele depăşind chiar şi magnitudinea de 5 şi fiind resimţite şi în Capitală. În niciuna dintre situaţii, însă, nu au existat victime sau pagube semnificative.
LISTA CUTREMURELOR DIN IANUARIE ŞI FEBRUARIE 2011
Ianuarie
1 ianuarie, ora 18:57
Magnitudine: 3,1
Adâncime: 132 km
Epicentru: 52 km V de Focşani, 27 km N-E de Nehoiu
6 ianuarie, ora 19:11
Magnitudine: 2,3
Adâncime: 74 km
Epicentru: 39 km V de Focşani, 41 km N-E de Nehoiu
8 ianuarie, ora 15:01
Magnitudine: 2,8
Adâncime: 137 km
Epicentru: 49 km V de Focşani, 28 km N-E de Nehoiu
9 ianuarie, ora 04:25
Magnitudine: 2,6
Adâncime: 118 km
Epicentru: 54 km N-V de Buzău, 14 km N-E de Nehoiu
11 ianuarie, ora 20:55
Magnitudine: 3,1
Adâncime: 144 km
Epicentru: 47 km V de Focşani, 36 km S-E de Covasna
12 ianuarie, ora 06:53
Magnitudine: 2,6
Adâncime: 116 km
Epicentru: 52 km V de Focşani, 27 km N-E de Nehoiu
15 ianuarie, ora 08:17
Magnitudine: 2,6
Adâncime: 118 km
Epicentru: 48 km N-V de Buzău, 5 km N-E de Nehoiu
17 ianuarie, ora 13:25
Magnitudine: 2,7
Adâncime: 117 km
Epicentru: 47 km N-V de Buzău, 6 km E de Nehoiu
19 ianuarie, ora 06:09
Magnitudine: 3,1
Adâncime: 104 km
Epicentru: 52 km N-V e Buzău, 10 km N-E de Nehoiu
19 ianuarie, ora 07:29
Magnitudine: 2,0
Adâncime: 69 km
Epicentru: 42 km V de Focşani, 34 km N-E de Nehoiu
22 ianuarie, ora 05:48
Magnitudine: 2,3
Adâncime: 90 km
Epicentru: 36 km S-V de Focşani, 24 km N-V de Râmnicu Sărat
22 ianuarie, ora 07:06
Magnitudine: 2,6
Adâncime: 112 km
Epicentru: 29 km V de Focşani, 37 km N-V de Râmnicu Sărat
22 ianuarie, ora 18:02
Magnitudine: 2,8
Adâncime: 136 km
Epicentru: 46 km N-V de Buzău, 18 km N-E de Nehoiu
23 ianuarie, ora 06:23
Magnitudine: 2,2
Adâncime: 5 km
Epicentru: 15 km V de Buzău, 22km N-E de Mizil
25 ianuarie, ora 03:32
Magnitudine: 2,6
Adâncime: 108 km
Epicentru: 31 km V de Focşani, 37 km S-V de Mărăşeşti
25 ianuarie, ora 14:44
Magnitudine: 2,0
Adâncime: 20 km
Epicentru: 12 km N-E de Focşani, 13 km S de Mărăşeşti
27 ianuarie, ora 01:11
Magnitudine: 2,9
Adâncime: 144 km
Epicentru: 51 km V de Focşani, 32 km N-E de Nehoiu
27 ianuarie, ora 01:57
Magnitudine: 3,5
Adâncime: 22 km
Epicentru: 38 km S-V de Brăila, 10 km S-E de Ianca
27 ianuarie, ora 10:34
Magnitudine: 2,7
Adâncime: 120 km
Epicentru: 47 km V de Focşani, 28 km N-E de Nehoiu
31 ianuarie, ora 09:01
Magnitudine: 2,5
Adâncime: 77 km
Epicentru: 14 km de Siriu, 17 km de Lopătari
31 ianuarie, ora 23:05
Magnitudine: 2,3
Adâncime: 9 km
Epicentru: 9 km S-V de Suceava, 15 km N-V de Fălticeni
Februarie
1 februarie, ora 05:02
Magnitudine: 2,7
Adâncime: 88 km
Epicentru: 47 km V de Focşani, 32 km E de Covasna
2 februarie, ora 04:44
Magnitudine: 2,8
Adâncime: 134 km
Epicentru: 74 km V de Focşani, 33 km N-E de Nehoiu
2 februarie, ora 16:27
Magnitudine: 2,9
Adâncime: 98 km
Epicentru: 35 km N-V de Focşani, 34 km V de Mărăşeşti
3 februarie, ora 09:24
Magnitudine: 2,1
Adâncime: 4 km
Epicentru: 53 km V de Focşani, 26 km N-E de Nehoiu
5 februarie, ora 01:25
Magnitudine: 4,0
Adâncime: 110 km
Epicentru: 33 km V de Focşani, 40 km S-V de Mărăşeşti
5 februarie, ora 08:14
Magnitudine: 2,2
Adâncime: 0 km
Epicentru: 42 km N-V de Buzău, 21 km E de Nehoiu
5 februarie, ora 16:28
Magnitudine: 3,6
Adâncime: 120 km
Epicentru: 50 km N-V de Buzău, 25 km N-E de Nehoiu
6 februarie, ora 01:43
Magnitudine: 2,2
Adâncime: 2 km
Epicentru: 39 km S-E de Sibiu, 30 km S de Avrig
6 februarie, ora 23:35
Magnitudine: 3,0
Adâncime: 1 km
Epicentru: 38 km S-E de Sibiu, 29 km S de Avrig
7 februarie, ora 14:43
Magnitudine: 2,8
Adâncime: 130 km
Epicentru: 44 km V de Focşani, 32 km N-E de Nehoiu
9 februarie, ora 01:39
Magnitudine: 2,8
Adâncime: 114 km
Epicentru: 50 km N-V de Buzău, 12 km N-E de Nehoiu
11 februarie, ora 13:56
Magnitudine: 2,0
Adâncime: 1 km
Epicentru: 39 km N de Brașov, 15 km N-V de Sfântu Gheorghe
12 februarie, ora 16:59
Magnitudine: 3,4
Adâncime: 88 km
Epicentru: 46 kmde Focșani, 34 km E de Covasna
14 februarie, ora 10:59
Magnitudine: 3,0
Adâncime: 26 km
Epicentru: 19 km N-E de Bucureşti, 12 km E de Otopeni
16 februarie, ora 05:01
Magnitudine: 3,2
Adâncime: 129 km
Epicentru: 53 km N-V de Buzău, 10 km N-E de Nehoiu
17 februarie, ora 00:10
Magnitudine: 2,4
Adâncime: 8 km
Epicentru: 53 km V de Focşani, 28 km E de Covasna
18 februarie, ora 00:01
Magnitudine: 2,9
Adâncime: 107 km
Epicentru: 50 km V de Focşani, 28 km N-E de Nehoiu
19 februarie, ora 22:00
Magnitudine: 3,8
Adâncime: 73 km
Epicentru: 34 km V de Focşani, 37 km V de Mărăşeşti
20 februarie, ora 04:35
Magnitudine: 2,8
Adâncime: 139 km
Epicentru: 41 km V de Focşani, 40 km E de Covasna
21 februarie, ora 10:55
Magnitudine: 2,6
Adâncime: 14 km
Epicentru: 71 km N-E de Drobeta Turnu Severin, 19 km N-V de Târgu Jiu
24 februarie, ora 15:54
Magnitudine: 3,0
Adâncime: 82 km
Epicentru: 45 km V de Focşani, 35 km E de Covasna