Cutremur cu magnitudine 5,4 în zona seismică Vrancea. S-a simțit în mai multe orașe, inclusiv în București, dar și în Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina

Publicat: 16 09. 2024, 17:46
Actualizat: 16 09. 2024, 18:39

UPDATE: INFP a revizuit din nou magnitudinea cutremurului, la 5,4: „În ziua de 16.09.2024, 17:40:22 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.4, la adâncimea de 126.8 km. Cutremurul s-a produs la 56km NV de Buzau, 58km SE de Sfantu-Gheorghe, 59km E de Brasov, 67km V de Focsani, 69km N de Ploiesti, 97km NE de Targoviste”.

UPDATE: INFP a revizuit în scădere magnitudinea cutremurului: „În ziua de 16.09.2024, 17:40:21 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 140 km. Cutremurul s-a produs la 57km NV de Buzau, 58km SE de Sfantu-Gheorghe, 61km E de Brasov, 64km V de Focsani, 73km NE de Ploiesti”.

UPDATE: Seismul a avut 5,5 pe scara Richter, informează INFP. Acesta s-a produs la ora 17:40:18, în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur semnificativ cu magnitudinea M (EWS) 5.5, la adâncimea de 152.5km.

Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 52km SE de Sfantu-Gheorghe, 54km E de Brasov, 62km NV de Buzau, 70km V de Focsani, 72km N de Ploiesti, 97km NE de Targoviste.

De asemenea, seismul s-a resimțit în Republica Moldova, Bulgaria și Ucraina.

ȘTIRE INIȚIALĂ:

Un cutremur puternic s-a produs luni după-amiază în România, acesta simțindu-se secunde bune în Galați, Brăila, dar și în București.

Pentru moment, site-ul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP) nu funcționează. Știrea urmează să fie actualizată