Cutremur puternic în județul Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Publicat: 03 10. 2022, 19:35
Foto: INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE

Un cutremur cu magnitudinea 4 a avut loc luni seara, la ora locală 18:44, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, conform informaţiilor INCDFP.

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc luni la ora 18:44 în județul Buzău.

Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 140 de kilometri în apropierea următoarelor oraşe: 67 km est de Braşov, 78 km nord-est de Ploieşti, 115 km sud de Bacău, 123 km vest de Brăila, 124 km vest de Galaţi şi 130 km nord de Bucureşti.

Cel mai mare seism din acest an s-a produs în data de 16 ianuarie 2022 şi a avut magnitudinea de 4,4, în timp ce anul trecut a fost înregistrat pe data de 26 mai un cutremur cu o magnitudine de 4,7.