Externe - 13 nov, 17:19
Un cutremur cu magnitudinea de 5.5 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de marți spre miercuri în regiunea Bashkortostan din Rusia, la o adâncime de 10 kilometri, au transmis reprezentanții Centrului Seismologic European-Mediteraneean, potrivit TASS.
Cutremurul s-a produs la aproximativ 133 de kilometri de orașul Ufa, capitala regiunii Bashkortostan. Regiunea se află în zona munților Ural.
Autoritățile nu au anunțat pagube materiale semnificative sau victime.