Cutremur de 4,1 grade, miercuri dimineață, în zona Gorj

Publicat: 22 02. 2023, 08:55
Actualizat: 24 02. 2023, 13:20
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un nou cutremur a avut loc, miercuri dimineață, în Oltenia, zona Gorj, anunță Institutul pentru Fizica Pământului.

Nou cutremur în Gorj

Seismul s-a produs la ora 8:25, la adâncimea de 15 km, și a avut mangnitudinea de 4,1.

Cutremurul a avut loc la 104km SV de Sibiu, 108km NV de Craiova, 140km V de Pitesti, 163km SE de Timisoara, 180km S de Cluj-Napoca, 181km SE de Arad, 199km V de Brasov, 215km E de Belgrade, 219km E de Zemun, 227km V de Ploiesti.

Peste 800 de replici după cutremurele din Gorj din 13 și 14 februarie

INFP a transmis recent că seismele de 5,2 și 5,7 produse pe 13 și 14 februarie în Gorj au fost urmate până acum de 810 replici. Frecvenţa şi magnitudinea lor sunt în scădere.

Cutremurele din 13 și 14 au fost cele mai puternice pentru această zonă din istoria măsurătorilor. Un seism de 5,2 grade s-a mai produs doar în 1943.