Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 s-a produs vineri dimineață în Vrancea, la 55 de kilometri de Focșani.
Seismul s-a produs la ora 3:02, la 153 de kilometric adâncime.
„Acest cutremur e mic și nesemnificativ, dar este unul real. În Vrancea este periculos un cutremur de peste 7”, a spus directorul Institutului de Fizică a Pământului, Gheroghe Mărmureanu, la știrile B1 TV.
Astfel de cutremure se produc relativ frecvent pe teritoriul României. Seismele cu magnitudinea de sub 4 pe scara Richter sunt considerate a fi de intensitate uşoară. De regulă, acestea nu provoacă victime sau pagube semnificative, iar unele nu sunt resimțite pe o rază mai mare de câţiva kilometri.
Cel mai recent seism din Zona Vrancea a avut loc pe 12 septembrie și a avut magnitudinea de 3,9 pe scara Richter.