Cutremur cu magnitudinea 4,1, marți după-amiază, în România. Unde a fost resimțit

Publicat: 06 08. 2024, 16:41
Sursa Foto: Pixabay.com

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, marți, 6 august, la ora locală 16:04, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, informează Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cutremur cu magnitudinea 4,1, în Vrancea

Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilometri, în apropierea oraşelor: 43 km vest de Focşani, 66 km nord de Buzău, 67 km est de Sfântu-Gheorghe, 80 km est de Braşov, 95 km sud de Bacău, 97 km sud-vest de Bărlad şi 99 km nord-est de Ploieşti.

Cel mai puternic cutremur de anul acesta a fost înregistrat la începutul lunii, în județul Vrancea, și a avut magnitudinea 4,4.

„În ziua de 01 August 2024, la ora 15:09:01 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.4, la adâncimea de 128.8 km”, a transmis INCDFP.

București, cel mai vulnerabil oraș din România la un cutremur

Amintim că secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat că București rămâne orașul cel mai vulnerabil la un cutremur. Capitala este cea mai vulnerabilă la un cutremur din cauza numărului mare de clădiri care necesită consolidare, dărâmare sau reconstrucție.

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a spus, de asemenea, acum ceva timp, că dacă vine un cutremur „o să fie rău” în București.