Curtea Supremă a respins cererea de strămutare a dosarului ICA în care e judecat Dan Voiculescu: Procesul rămâne la CAB
UPDATE: 11:16: Judecătorii Înaltei Curți de Justiție și Casație au decis să respingă cererea lui Dan Voiculescu de strămutare a dosarului ICA, relatează B1 TV. Astfel, procesul va rămâne la Curtea de Apel București.
UPDATE: 09:53: Instanța a rămas în pronunțare privind cererea de strămutare.
Avocatul Gheorghiță Mateuț a declarat, la ieșirea din tribunal, că decizia judecătorilor va fi una definitivă.
De asemenea, Voiculescu a declarat că s-a cerut strămutarea dosarului din cauza completului de judecată, nu a instituției.
”Nu cred că presa e de vină că suntem unde suntem. Importante sunt două lucruri: primul ar fi legat de această confiscare dispusă de doamna judecător. Această confiscare nu are nicio legătură cu trustul Intact. Se referă la procesul ICA și eventual poate avea legătură cu acțiunile ICA. Al doilea lucru pe care l-am spus în fața Înaltei Curți e legat de faptul că se face o confuzie periculoasă între instituțiile statului și persoanele care vremelnic ocupă anumite funcții. Trebuie să avem încredere în toate instituțiile de drept”, a afirmat el.
”Domnul avocat a vorbit despre completul de judecată, nu despre Curtea de Apel. Nu CAB este vinovată, nu e motivul pentru care s-a cerut strămutarea. E o diferență completă între cazul de care vorbim acum și această opinie a mea, că o persoană, indiferent care e, nu trebuie să confundăm persoana cu instituția”, a mai spus Dan Voiculescu.
UPDATE 08:57: Voiculescu a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde se va judeca cerera de strămutare a dosarului ICA.
”Sunt mulțumit de completul de judecată, dar avocatul are aici rolul determinant”, a spus Voiculescu fiind întrebat de ce dorește strămutarea dosarului.
”Am un contract cu domnul Mateuț să facă ce trebuie din experiența sa de zeci de ani ca să clarificăm lucrurile. Eu fac ce îmi propune. Eu sunt mulțumit că doamna judecător are foarte multe studii în domeniul spălării banilor și contez pe profesionalismul ei”, a precizat fondatorul PC.
De asemenea, el a declarat că va contesta necontenit controlul judiciar.
UPDATE: 08:30: Dan Voiculescu a ajuns la sediul IPJ Ilfov, unde a declarat că nu are nicio preferință referitoare la instanța la care va fi mutat dosarul ICA.
”Nu am nicio preferință unde va fi transferat dosarul”, a spus fondatorul PC.
Dan Voiculescu se va prezenta şi vineri la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov, după ce instanţa a decis să respingă cerea de revocare a măsurii privind controlul judiciar. După ce va semna procesul verbal la poliţie, Voiculescu va trece şi pe la Curtea Supremă, instanţa care judecă cererea de strămutare a dosarului privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare.
Fondatorul Partidului Conservator vrea ca dosarul ICA să nu mai fie judecat de Curtea de Apel Bucureşti, ci de o altă instanţă.
Magistraţii Curţii Supreme vor dacă dosarul ICA va fi mutat la altă instanţă sau nu. Avocaţii lui Dan Voiculescu au cerut strămutarea procesului la o altă curte de apel din România. Principalul motiv al acestei cereri ar fi presiunea publică prea mare asupra instanţei din Bucureşti.
În cazul în care judecătorii vor aproba cerea lui Voiculescu, procesul va fi amânat cu câteva luni de zile pentru că noii magistraţii vor fi nevoiţi să studieze dosarul de la zero.
Procesul în care fondatorul Partidului Conservator este acuzat de privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare a suferit numeroase amânări şi în trecut după trimiterea în judecată din 4 decembrie 2008. Dosarul ICA a fost amânat de 20 de ori la Tribunalul Bucureşti, de 39 de ori la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de 9 ori la Curtea de Apel Bucureşti în şase ani de zile. În două dintre ocazii, procesul a a fost mutat la instanţe diferite pentru că Voiculescu şi-a dat demisia din funcţia de senator.
Următorul termen va fi judecat pe 4 august.
Procurorii susţin că privatizarea frauduloasă ICA a fost făcută în folosul lui Dan Voiculescu şi a adus un prejudiciu statului român de peste 60 de milioane de euro.
Cu toate acestea, fostul lider PC susţine că nu urmăreşte prescrierea faptelor, iar la începutul lunii lăuda noii judecători care se ocupă de caz.
Între timp, Dan Voiculescu va trebui să se prezinte zilnic la poliţie după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti i-au respins cererea de ridicare a controlului judiciar.
Măsura cerută de procurorii anticorupţie a fost dată în dosarul în care Voiculescu este cercetat pentru şantaj, după ce ar fi ameninţat, direct sau prin intermediar, trei oameni de afaceri.