Curtea de Conturi arată într-un raport recent că nu au fost respectate contractele de privatizare pentru Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud, informează B1 TV. Potrivit acestora, tariful de distribuţie ar fi trebuit redus, astfel încât consumatorul să plătească mai puţin.
Potrivit contractului de privatizare, în perioada 2005 – 2008, trebuia să se aplice o reducere de 15% a tarifului de distribuţie a gazelor naturale care s-ar fi văzut în factura plătită de consumator.
Distrigaz Nord şi Distrigaz Sud au fost cumpărate în anul 2004 de către E.ON şi GDF Suez. Potrivit Curtii de Conturi, Ministerul Energiei nu a urmărit aplicarea prevederilor care prevăd ieftinirea gazelor.
”Nu s-a aplicat o clauză care cerea aplicarea, pentru prima perioadă de reglementare, a unei reduceri de 15% asupra tarifului de distribuţie a gazelor naturale stabilit de Autoritatea de Reglementare (abatere identificată în cazul Contractului nr. 6/2004 privind privatizarea SC Distrigaz Sud SA Bucureşti şi a Contractului nr. 7/2004 privind privatizarea SC Distrigaz Nord S.A. Târgu-Mureş)”, se arată în raport.