Pagina de Facebook este spațiu public și nu privat, a stabilit Curtea de Apel Târgu Mureș, într-o cauză judecată în contencios administrativ.
Avertizarea instanței vine în urma unui dosar în care fostul director de cabinet al prefectului din Târgu Mureș a contestat o sancțiune, primită de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, din cauza unei mesaj postat pe propria sa pagină de pe rețeaua de socializare, scrie Dan Tapalagă pe Hotnews.
„Rețeaua de socializare Facebook nu poate echivala, sub aspectul controlului mesajelor difuzate cu o căsuță poștala electronică. Profilul său personal, pe Facebook, chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre > putând distribui informațiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoștea„, se arată în decizia Curții de Apel.
Reclamatul, Mircea Munteanu Nicolae, a scris, în timpul protestelor din ianuarie 2012, împotriva Guvernului Boc, un mesaj exclusiv pe Facebook: ”Arbeit macht frei – asta să înțeleagă protestatarii”.
În februarie 2012, acesta a fost sancționat, prin urmarea autosesizării Consiliului pentru Combaterea Discriminării, cu o amendă de 1.000 de lei pentru că fapta sa ”constituie o propagandă naționalistă care aduce atingere demnității umane și creează o atmosferă degradantă, umilitoare și ofensatoare îndreptată împotriva grupului de protestatari”.
Munteanu a atacat hotărârea, invocând faptul că Facebook, locul unde a postat mesajul incriminat, ar fi spațiu privat și nu public.
Constestația sa a fost însă respinsă pe 17 ianuarie 2013, fiind între timp publicată și motivarea.
„Utilizarea in sine a afirmației „, se mai arată în decizia Curții de Apel Târgu Mureș.