Magistrații Curții de Apel București au decis, marți, să admită acțiunea autorităților din comuna Gornet, județul Prahova, și să anuleze ordinul de carantinare a localității. Pe de altă parte, autoritățile locale nu vor primi despăgubiri, așa cum au cerut. Decizia nu este executorie și poate fi atacată cu recurs în maximum două zile de la comunicare, iar Curtea Supremă este cea care va pronunța decizia definitivă.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a votat, pe 22 iulie, instituirea carantinei zonale în satul Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în comună au fost depistate 15 cazuri de coronavirus. Ulterior, şeful DSU a emis un ordin în acest sens.
Autorităţile din Gornet s-au arătat nedreptățite de măsura carantinării și au cerut ridicarea acesteia și, inițial, daune de 500.000 de euro. Ulterior, ele au ridicat suma la 4 milioane de euro.
Acum, Curtea de Apel București le-a dat dreptate în ceea ce privește carantinarea, dar nu și despăgubirea.
CJSU Prahova a decis prin vot, la 22 iulie, ca satul Gornet să intre în carantină. Asta după ce în două săptămâni au fost înregistrate 15 infectări cu coronavirus. Ulterior, şeful DSU, Raed Arafat, a emis un ordin în acest sens.
Iniţial, avocatul Bogdan Dumitru, care reprezintă comuna Gornet, a declarat că autorităţile locale cer despăgubiri de 500.000 euro de la DSU, în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă, iar cetăţenii comunei nu sunt acceptaţi în locurile publice din comunele limitrofe, fiind chiar „apostrofaţi”. În schimb, DSU precizase că există execepții de la aplicarea acestei măsuri, iar persoanele care trebuie să muncească nu sunt împiedicate în niciun fel.
Ulteriorul, avocatul Bogdan Dumitru a anunțat că va cere DSU daune de 4 milioane de euro.
El a mai precizat că hotărârea prin care s-a impus carantina în Gornet este nelegală deoarece DSU a invocat, la emiterea ordinului, o hotărâre a autorităţilor judeţene care nu are legătură cu instituirea stării de carantină, ci cu „măsuri pentru eliminarea răspândirii pestei porcine”.
Bogdan Dumitru a mai reproșat faptul că DSP Prahova nu a făcut niciun fel de anchetă epidemiologică și nu a colaborat cu autoritățile locale.
Marți, magistrații Curții de Apel București au admis cererea autorităţilor din Gornet de anulare a ordinului şefului DSU privind intrarea în carantină a localităţii. Totuși, acestea nu vor primi despăgubirile cerute.
Minuta instanței:
Admite in parte cererea – Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, azi, 4 august 2020, în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei
Decizia nu e definitivă.