Curtea de Apel București a decis: Dosarul Hexi Pharma se reia de la zero
Judecătorii de la Curtea de Apel București au decis, joi, reluarea de la zero a dosarului Hexi Pharma, iar un prim termen în acest sens a fost fixat pe data de 10 decembrie, informează B1 TV. Astfel, o decizie finală în acest caz este departe de a fi luată. Ancheta a început în urmă cu patru ani și jumătate, iar o primă decizie a fost pronunțată în urmă cu aproximativ doi ani, atunci când fosta directoare de la Hexi Pharma, Flori Dinu, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru infracțiuni economice.
Dosarul Hexi Pharma va fi rejudecat de la zero
„În baza art. 395 alin. 1 Cod proc. pen., dispune repunerea cauzei pe rol în vederea discutării reluării cercetării judecătoreşti. Arcordă termen la data de 10.12.2020, ora 12:00, pentru când se vor cita părţile. Se va asigura apărarea inculpaţilor, în sensul că se vor contacta apărătorii aleşi ai acestora. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2020”, se arată în decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București.
Potrivit acuzațiilor procurorilor, socitatea Hexi Pharma ar fi păgubit peste 300 de spitale cu sume de milioane de lei după ce ar fi furnizat produse dezinfectante neconforme unităților medicale. În cadrul procesului, doar 132 de spitale s-au constituit ca parte civilă și doar câteva dintre ele au fost reprezentate în instanță de avocați.
Pronunțarea în dosarul Hexi Pharma, amânată deja de trei ori
Pronunțarea în acest dosar a fost amânată deja de trei ori. Procesul rămăsese în pronunțare definitivă pe 21 septembrie la Curtea de Apel București.
În ianuarie 2019, directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, a fost condamnată, în primă instanță, la 3 ani de închisoare, iar directorul de producție, Mihai Leva a primit o condamnare de 3 ani și 8 luni de închisoare. Totodată, judecătorii de la Tribunalul București au decis atunci dizolvarea Hexi Pharma și au stabilit și o amendă de 2,6 milioane de lei.
Întreg scandalul a pornit dupăce o ancheta de presa a scos la iveală faptulcăHexi Pharma dilua dezinfectanții distribuiti în sute de spitale. La scurt timp patronul firmei, Dan Condrea, a murit în conditii misterioase.