Curtea de Apel București a amânat pentru 30 mai luarea unei decizii în cazul lui Mihai Stoica

Publicat: 23 05. 2014, 15:16

Magistrații Curții de Apel București au amânat pentru 30 mai luarea unei decizii în cazul lui Mihai Stoica, cu privire la cererea acestuia de anulare a pedepsei primite în Dosarul Transferurilor.

Fostul manager al Stelei susține că i s-a aplicat legea mai puţin favorabilă.

El a izbucnit în lacrimi în faţa judecătorilor, în timpul ședinței de vineri.

„Condamnarea mă afectează. Deşi nu vreau, o să merg la CEDO. E o condamnare nedreaptă în opinia mea. Consider că această condamnare a fost făcută cu rea-credinţă. De trei luni de când sunt în închisoare nu fac altceva decât să studiez şi trebuia să se judece după noul cod penal. De aceea mi-am permis să spun că e vorba de rea-credinţă. La ultima şedinţă am vorbit 63 de minute şi am ieşit în aplauze, dar tot sunt într-o închisoare de maximă siguranţă. N-am înţeles de ce pedeapsa nu a fost dată cu suspendare pentru că în viata mea nu am fost decât un performer. Nu sunt un infractor”, a declarat Mihai Stoica în faţa instanţei. (Detalii AICI)

Fostul manager al Stelei a ajuns după gratii la începutul lunii martie şi are de ispăşit trei ani şi jumătate de închisoare, în dosarul Transferurilor. Promisiunea, darea de bani ori alte foloase se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani, se arată în noul cod penal.