Curtea de Apel a dispus ca expertiza din dosarul lui Mazăre să fie finalizată până în 27 mai

Curtea de Apel a dispus ca expertiza din dosarul lui Mazăre să fie finalizată până în 27 mai
Foto: B1 Tv

Curtea de Apel Bucureşti a dispus, marţi, ca expertiza din dosarul primarului Constanţei, Radu Mazăre, privind atribuirea nelegală a unor terenuri, să fie finalizată până în 27 mai.

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au luat în discuţie dosarul în care primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi alte 36 de persoane sunt acuzaţi de atribuirea nelegală a unor terenuri, prin care s-ar fi creat un prejudiciu de 114 milioane de euro.

La termenul de marţi al dosarului a fost citat şi specialistul care trebuie să realizeze experiza terenurilor ce fac obiectul cauzei, conform Mediafax.

Expertul a declarat în faţa instanţei că toate instituţiile la care a făcut solicitări i-au furnizat informaţiile cerute, precizând că mai are de analizat 46 de imobile.

Procurorul prezent la şedinţa de judecată a cerut instanţei să îl amendeze pe expert pentru că nu a terminat de întocmit raportul, deşi a trecut aproape un an de la data la care s-a dispus realizarea expertizei.

Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA în 28 octombrie 2008, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:19 - S-a încheiat numărarea voturilor din diaspora. Care sunt rezultatele oficiale
15:18 - CTP: „Călin Georgescu”, personajul făcut din pixeli, va trebui să se manifeste în viața reală. Și mulți dintre cei care l-au votat vor afla abia acum pe cine au votat
15:18 - Șeful comitetului militar al NATO îndeamnă mediul de afaceri să se pregătească pentru un „scenariu de război”: „Deciziile comerciale au consecințe strategice pentru securitatea națiunii”
15:12 - Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Atunci când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
14:59 - Financial Times i-a făcut un scurt portret lui Călin Georgescu. Ce a scris despre cel care se află pe primul loc la alegerile prezidențiale: „Un cutremur politic”
14:50 - Surse PSD: Social-democrații vor să ceară renumărarea voturilor în toate secțiile în care au fost voturi nule. Decizia nu a fost încă luată
14:48 - Călin Georgescu: NATO este cea mai slabă alianță de pe planetă / PNRR, o acțiune finaniară de însclavagizare
14:42 - Fostul premier Victor Ponta îi cere lui Marcel Ciolacu să nu demisioneze: „Acum nu e timp de lamentari, reproșuri sau batalii interne; nu e timp de demisii sau abandon”
14:38 - 10 activități interesante de weekend pe care le poți încerca online
14:37 - Diana Șoșoacă a spus cine e, de fapt, Călin Georgescu: “De vreo 5 ani îl cunosc. Într-adevăr, are niște legături ciudate. Are o foarte mare susținere din partea unor puteri ale lumii” (VIDEO)