Curtea Constituțională discută contestațiile formulate de Traian Băsescu și Victor Ponta

Curtea Constituțională discută contestațiile formulate de Traian Băsescu și Victor Ponta

Curtea Constituţională discută, miercuri seară, sesizarea preşedintelui legată de faptul că premierul Victor Ponta nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare şi cea a Guvernului privind implicarea lui Traian Băsescu în campania electorală.

Cele două sesizări privind conflictele juridice de natură constituţională trebuiau discutate în cadrul şedinţei de la ora 10.00, dar au fost amânate pentru ora 17.00, după ce Guvernul a solicitat acest lucru, motivând că are o agendă încărcată în cursul dimineţii.

Prima sesizare, formulată de președintele Băsescu, vizează faptul că premierul Victor Ponta nu a contrasemnat o serie de decrete de decorare care vizau „înalte personalităţi ce au asigurat conducerea ICR în perioada 2005-2012”.

Sesizarea a fost înregistrată în 6 mai, ca un conflict juridic de natură constituţională între preşedinte şi primul ministru.

Şeful statului a arătat în sesizare că premierul Victor Ponta a refuzat nemotivat să contrasemneze decretele de decorare pentru Horia-Roman Patapievici, Tania Radu, Mircea Mihăieş şi Dan Croitoru, din fosta conducere a Institutului Cultural Român (ICR). Băsescu a menţionat că preşedintele conferă decoraţii şi titluri de onoare, iar decretele emise de şeful statului în exercitarea unor atribuţiilor ale sale se contrasemnează de primul ministru.

A doua sesizare este cea a Guvernului, legată de implicarea preşedintelui Traian Băsescu în campania electorală, formulată după ce şeful statului s-a fotografiat îmbrăcat cu un tricou PMP, alături de lideri ai acestui partid. Sesizarea a fost înregistrată la CCR în 6 mai, tot ca cerere de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Preşedinte, însă cauzat de implicarea explicită a preşedintelui în campania electorală.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)