Lipsa lui Daniel Morar de la şedinţa de joi a Curţii Constituţionale a condus la o nouă amânare a deciziei privind legalitatea protocoalelor secrete încheiate de SRI în justiţie. Este cea de-a patra amânare pe care o dă CCR. Pronunţarea a fost programată acumpentru miercuri, 19 decembrie.
Magistraţii au fost sesizaţi pe această speţă de către Florin Iordache în momentul în care acesta i-a ţinut locul lui Liviu Dragnea la şefia Camerei Deputaţilor. Acesta a sesizat un conflict de natură constituţională între Parlament şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizând protocoalele încheiate cu SRI.
În sesizare se precizează că aceste protocoale ar fi produs efecte similare unor legi, deşi doar Parlamentul poate adopta acte normative la acest nivel. Iar aplicarea protocoalelor ar fi transformat Serviciul Român de Informaţii în organ de cercetare penală, a susţinut fostul ministru al justiţiei. Florin Iordache a cerut şi ca judecătorii CCR să decidă ce se întâmplă cu dosarele bazate pe aceste înţelegeri.
Dezbaterile pe această sesizare au fost amânate în repetate rânduri de către Curtea Constituţională. Aceasta este o decizie care ar putea fi un motiv de revizuire a tuturor sentințelor date în ultimii nouă ani.