Curtea Constituțională a respins cererea lui Bunea Stancu de anulare a raportului ANI pentru conflict de interese

Publicat: 05 06. 2014, 13:49
Foto: adevarul.ro

Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a raportului ANI potrivit căruia Bunea Stancu a încălcat regimul juridic al conflictului de interese.

Gheorghe Bunea Stancu a fost acuzat că și-a subcontractat contracte, prejudiciul atingând o valoare pe 1,5 milioane de euro.

Șeful Consiliului Județean Brăila a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese și a savârșit „infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție”, susține într-un comunicat Agenția Națională de Integritate.

În calitate de președinte al Consiliului Județean Brăila, Bunea Stancu a întocmit şi adoptat atât expunerile de motive, cât şi hotărârile Consiliului Județen Brăila, şi a semnat contractele de asociere între Consiliul Județean Brăila cu SC Clubul de Fotbal Brăila SA, respectiv cu Asociația Sportivă Handbal Club „Dunărea” Brăila, în baza cărora a fost încasată suma totală de 7.512.207 lei, informează Agenţia Naţională pentru Integritate (ANI) printr-un comunicat de presă.

ANI mai susține că există indicii temeinice referitoare la săvârșirea de către Gheorghe Bunea Stancu a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție și a infracțiunii de conflict de interese, ca urmare a întocmirii, adoptării şi semnării expunerilor de motive, a hotărârilor Consiliului Județen Brăila și a contractelor de asociere cu cele două cluburi sportive, în baza cărora Consiliul Județean Brăila a suferit un potențial prejudiciu în sumă totală de 7.512.207 lei, respectiv preluarea în folosință gratuită, pe o perioadă de cinci ani, de către Asociația Handbal Club „Dunărea” Brăila a unui autoturism proprietate privată a CJ Brăila.

Agenția Națională pentru Integritate a sesizat organele judiciare în legătură cu presupusele fapte ale lui Gheorghe Bunea Stancu și a demarat procedurile pentru anularea contractelor.