Curs pentru conducere defensivă încheiat într-un stâlp. Polițiștii și-au distrus mașina

Curs pentru conducere defensivă încheiat într-un stâlp. Polițiștii și-au distrus mașina
Sursa foto: Shutterstock

Un curs pentru conducere defensivă s-a încheiat prost pentru un polițist care participa la acest antrenament. Agentul a intrat cu autoturismul într-un stâlp de iluminat.

A ajuns cu mașina în stâlp

Un polițist din județul Vaslui a vrut să participe la un curs de conducere defensivă, dar a pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina într-un stâlp de iluminat pe care l-a doborât la pământ, conform Adevărul.

Acesta a fost testat cu etilotestul, dar rezultatul a fost negativ. Se va deschide o anchetă administrativă pentru a stabili a cui este vina pentru producerea accidentului. Dacă polițistul va fi găsit vinovat, va fi nevoit să suporte consecințele.

Ce prevede cursul de conducere preventivă pentru polițiști

Antrenamentele de la cursurile de conducere defensivă au rolul de a-i aduce pe polițiști mai aproape de situațiile pe care le pot întâlnit în timpul misiunilor și a programului de muncă.

Cursul prevede noțiuni teoretice, dezbaterea studiilor de caz, dar și probă practică. Accidentele produse sunt analizate foarte minuțios, iar polițiștii trebuie să decidă dacă viteza a fost de vină sau nepurtarea centurii de siguranță, dacă impactul ar fi putut evitat sau nu, dar și alte potențiale cauze.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`