Curentul din larg: Când vor apărea primele turbine eoliene în Marea Neagră

Curentul din larg: Când vor apărea primele turbine eoliene în Marea Neagră
Sursa foto: gettyimages

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că proiectul de lege pentru exploatarea energiei eoliene offshore a fost finalizat și trimis în avizare interministerială. Potrivit declarațiilor sale, primele centrale eoliene în Marea Neagră ar putea deveni operaționale în 2032, relatează Agerpres.ro.

Calendarul pentru implementarea proiectului

Ministrul Energiei a explicat că proiectul de lege a fost finalizat săptămâna trecută și a fost trimis în avizare interministerială. Acesta a subliniat că au fost semnate 17 exemplare ale proiectului și că au avut discuții importante cu Ministerul Mediului, având în vedere importanța avizului din partea acestui minister.

Sebastian Burduja a menționat că se urmărește adoptarea legii până la finalul acestui an, iar după obținerea celor 17 avize necesare, care includ și avize de securitate națională din cauza amplasamentului în Marea Neagră, legea va fi înaintată Parlamentului în luna noiembrie. Burduja a menționat că se urmărește o procedură de urgență de 30 de zile pentru adoptarea legii până la finalul sesiunii parlamentare.

După adoptarea legii, se va efectua un studiu la nivelul Ministerului Energiei care va acoperi întregul areal posibil pentru aceste investiții, luând în considerare și constrângerile de mediu. Până la 30 iunie 2025, se va promova o Hotărâre de Guvern pentru stabilirea perimetrelor concesionabile și a redevențelor. Până la finalul anului, ar trebui să fie realizate concesiunile pentru explorarea perimetrelor maritime.

Când ar deveni funcționale primele centrale eoliene în Marea Neagră

Sebastian Burduja a explicat că explorarea perimetrelor maritime ar putea dura doi ani, iar pregătirea construcției și construcția efectivă vor mai dura 5-7 ani, în funcție de experiența altor state. Astfel, estimarea optimistă ar indica faptul că primele centrale eoliene în Marea Neagră ar putea deveni funcționale în 2032.

„Deci, dacă vorbim de 2025, plus 5-7 ani de zile, ne uităm la 2032 cel mai fezabil, cel mai probabil să avem primele centrale eoliene în Marea Neagră”, a explicat Sebastian Burduja.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)
21:43 - Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să voteze și la referendum: “De trei ori DA!”/ „Ca primar, o să insist să avem niște standarde de cost, astfel încât lucrurile să fie cât mai echilibrate între sectoare” (VIDEO)
21:33 - Drama românilor din Valencia, la o lună după ce furtuna a distrus tot. „Nu mă gândeam că în Spania nu primeşti ajutor imediat”
21:09 - Drulă: Noi am vrea o alianță de dreapta dacă Bolojan preia PNL, cum spune toată lumea pe la colțuri / Programul PNL nu are nimic liberal, numai din astea ca la Ceaușescu / Nu cred ce spune Ciolacu, cred că el vrea toată puterea (VIDEO)
20:56 - Nicolae Ciucă: “Doar PNL poate sparge blatul toxic dintre PSD și AUR în turul I. Vă dau o veste, PSD va pierde încă o dată alegerile prezidențiale” / “Acest obiectiv a ajuns să fie obsesiv pentru ei” (VIDEO)