Curcubeul de pe un pliant distribuit unor elevi din Satu Mare la început de an școlar a stârnit un adevărat scandal. Părinții reclamă un „mesaj subliminal LGBT” (FOTO)

Publicat: 15 09. 2021, 09:22
Actualizat: 15 09. 2021, 09:25
Sursa foto: Pixabay

Elevii unei clase a șasea de la Școala Gimnazială „Grigore Moisil” din Satu Mare au primit la început de an școlar un pliant care i-a scandalizat pe unii părinți, care susțin că acesta ar conține un mesaj subliminal LGBT, transmite PresaSM.ro.

Curcubeul de pe un pliant distribuit unor elevi din Satu Mare ar fi un „mesaj subliminal LGBT”, reclamă părinții

Pliantul este inscripționat cu mesajul „Bine ați venit la școală! An școlar 2021 – 2022”, iar în imagine se află un profesor și un elev. Indignarea părinților a fost provocată de faptul că personajele se află sub un curcubeu – simbol al comunității LGBT, susțin ei, spunând că ar fi vorba despre un mesaj subliminal inoculat elevilor. Părinții au raporat situația la conducerea școlii.

Sursa foto: PresaSM.ro

„Nu ni se pare normal așa ceva, ca în clasa a VI-a să se transmită astfel de mesaje LGBT. Ne-am plâns și conducerii școlii, am cerut să se ia măsuri”, au transmis părinții pentru PresaSM.ro.

Cadrul didactic căruia i-a aparținut ideea nu a dorit să răspundă acuzațiilor.