Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, s-a prezentat la DNA Ploiești. Surse: Procurorul de caz îi va aduce la cunoștință instituirea controlului judiciar

Publicat: 17 06. 2015, 10:31
Foto: mondonews.ro

Cumnatul premierului Victor Ponta, Iulian Herțanu, a sosit miercuri dimineață la sediul DNA Ploiești, el fiind urmărit penal într-un dosar pentru mai multe fapte, printre care și deturnare de fonduri europene.

Procurorul de caz îi va comunica acestuia decizia de instituire a măsurii controlului judiciar față de el, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

În acest dosar, Herțanu a fost arestat preventiv în luna februarie, fiind ulterior plasat în arest la domiciliu, anchetatorii hotărând să nu mai prelungească această măsură preventivă și să îl cerceteze pe cumnatul premierului în stare de libertate sub control judiciar.

La sediul DNA Ploiești se mai află și directorul SC Grossman, Ilie Drăgan, care de asemenea era cercetat în stare de arest la domiciliu. Și în cazul acestuia procurorii vor dispune măsura controlului judiciar, au declarat surse din cadrul anchetei.

La sediul DNA Ploiești mai sunt așteptați și alți inculpați din acest dosar cărora li se va comunica fie decizia de prelungire a controlului judiciar, fie aceea de a nu mai prelungi arestul la domiciliu în favoarea instituirii controlului judiciar.

Iulian Herțanu, acționar la SC Grossman Engineering Group SRL, este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene și evaziune fiscală.

În aceeași cauză, sunt cercetați sub control judiciar Mircea Cosma, președinte al CJ Prahova, și deputații Vlad Cosma și Sebastian Ghiță, cei din urmă fiind acuzați de sprijinire a unui grup infracțional organizat.