Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, a fost reţinut, marţi, după ce a fost audiat timp de mai multe ore la DNA Ploieşti, în dosarul vizând fraudarea de fonduri europene pentru lucrări de canalizare la Comarnic, executate de SC Grossman Engineering Group, al cărei administrator este, potrivit Mediafax.
Iulian Herţanu, care a fost adus la DNA Ploieşti marţi, la ora 11.40, a fost scos încătuşat din sediul instituţiei, miercuri dimineaţă, în jurul orei 4.30, după aproximativ 17 ore petrecute în sediul DNA Ploieşti, şi preluat de o dubă, fiind transportat în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, de la Câmpina.
Alături de Iulian Herţanu, au fost scoase din DNA Ploieşti, în stare de reţinere, alte două persoane cercetate în dosar, una dintre acestea fiind omul de afaceri Vladimir Ciorbă, administrator şi asociat la trei firme, care fusese adus la sediul instituţiei cu aproximativ o jumătate de oră înaintea lui Herţanu.
Herţanu nu a făcut nicio declaraţie la ieşirea din sediul DNA Ploieşti.
Potrivit unor surse judiciare, procurorii anchetează în acest dosar o deturnare de fonduri europene de peste şapte milioane de lei şi fapte de evaziune fiscală în cuantum de 2,5 milioane lei, fapte comise în perioada 2011-2015.
În cursul zilei de miercuri, cumnatul premierului şi ceilalţi doi suspecţi reţinuţi în acest dosar vor fi prezentaţi instanţei supreme cu propunere de arestare preventivă.
În acest dosar, alături de Iulian Herţanu şi Vladimir Ciorbă, mai sunt vizaţi deputatul Sebastian Ghiță, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi fiul acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, toţi trei puşi sub control judiciar, precum şi fostul consilier judeţean Mihai Coman, reţinut, de asemenea, în cursul serii de marţi.
Toţi cei vizaţi în acest dosar privind fraudarea fondurilor europene au fost audiaţi, marţi, de către procurorii anticorupţie la sediul DNA Ploieşti.
Pe perioada controlului judiciar, Mircea Cosma nu-şi poate exercita funcţia de preşedinte al CJ Prahova.
Vladimir Răzvan Ciorbă, administrator şi asociat la SC CVR Asfalt Construct Group SRL, SC CVR Activities Group SRL Bucureşti şi SC Gefam Pro SRL Dobroeşti, este suspectat că, împreună cu Iulian Herţanu, precum şi cu Mihail Marian Coman, administrator şi asociat la SC Indserv SRL Ploieşti şi SC Indserv Proiect SRL Ploieşti şi angajat al SC Hidro Prahova SA, în funcţia de consilier al directorului general, din 24 mai 2012, „au constituit un grup infracţional pentru a acţiona în vederea câştigării frauduloase a contractului de lucrări având ca obiect «Extindere reţele de canalizare în oraşul Comarnic»”.
Contractul a fost semnat în 13 ianuarie 2012, între Asocierea SC Grossman Engineering Group SRL – SC Euroconstruct Trading 98 SRL şi SC Hidro Prahova SA Ploieşti, acesta fiind finanţat în mare parte din fonduri de la Uniunea Europeană.
Anchetatorii îi suspectează pe reprezentanţii acestor firme că şi-ar fi însuşit importante sume de bani din acest proiect, prin schimbarea ilegală a destinaţiei fondurilor obţinute şi prin sustragerea de la plata contribuţiilor datorate către stat, respectiv prin evidenţierea unor cheltuieli nereale sau operaţiuni fictive în documentele societăţilor pe care le-au controlat, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.